Guvernul va adopta, mâine, o ordonanță de urgență prin care va declara situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și va stabili măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize. ”Pe durata situației de criză vor fi instituite măsuri de protecție aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanțele care au determinat instituirea situației de criză”, transmite guvernul.
Astfel, adaosul comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora va fi limitat pe întregul lanț de activitate economică. Exportul și/sau livrările intracomunitare de benzină și motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și al Ministerului Energiei. Pe durata situației de criză, se reduce cantitatea de biocarburant din benzină pentru scăderea prețului final.
De asemenea, ministerele Finanțelor, Economiei, Energiei, împreună cu Consiliul Concurenței, vor monitoriza permanent piața și vor evalua orice alte măsuri care se impun.
Decizia vine după ce prim-ministrul Ilie Bolojan a convocat, la Palatul Victoria, grupul de lucru pentru analizarea creșterii prețurilor la combustibili și identificarea soluțiilor menite să reducă impactul asupra economiei și populației. La întâlnirea de lucru au fost prezenți și vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Energiei, Bogdan Ivan, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, precum și reprezentanți ai Consiliului Concurenței.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.