
Compania JR East va lansa primul tren de mare viteză dedicat exclusiv transportului de marfă, care va circula între orașul Morioka și Tokyo. În paralel, JR Central a început deja să transporte pachete și în trenurile obișnuite de pasageri, în parteneriat cu firma de logistică Nippon Express. Operatorii explică faptul că trenurile circulă oricum, dar multe locuri sunt goale. De exemplu, pe ruta foarte aglomerată Tokyo–Osaka, doar aproximativ jumătate din locuri sunt ocupate. Astfel, “în loc să meargă pe jumătate goale, folosim spațiul pentru a transporta marfă”.
Motivul principal este schimbarea demografică, explică specialiștii. Populația Japoniei scade și îmbătrânește, ceea ce înseamnă mai puțini pasageri pe termen lung. În același timp, industria de transport rutier are o criză de personal. Sunt mult mai multe locuri de muncă decât șoferi disponibili, iar regulile noi de pe piața muncii limitează și orele de lucru.
Astfel, este creeată o oportunitate pentru trenuri, explică și autoritățile. Ele sunt rapide (până la 320 km/h), pot livra produse sensibile la timp – cum ar fi mâncare proaspătă sau probe medicale – și sunt mult mai eficiente, ceea ce înseamnă că pot reduce timpul de muncă cu până la 80% și poluează mult mai puțin decât camioanele.
Totuși, trenurile nu sunt încă adaptate complet pentru marfă, încărcarea este mai complicată, iar livrarea “din ușă în ușă”, pe distanțe mai scurte, tot necesită camioane, iar asta înseamnă că, deocamdată, transportul feroviar nu poate înlocui complet transportul rutier.
În această situație, explică specialiștii, pe măsură ce Japonia pierde populație și se confruntă cu lipsă de forță de muncă, companiile încearcă să folosească mai eficient infrastructura existentă, iar trenurile de mare viteză, considerate un simbol al dezvoltării țării, sunt acum adaptate pentru o nouă realitate economică.
Sursa: FT
Foto: JR Pass
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.