O certificare care confirmă un parcurs

Există momente în evoluția unui spital în care performanța devine vizibilă și recunoscută dincolo de propriile rezultate. Pentru Spitalul Regina Maria Cluj, obținerea acreditării de Centru de Excelență în Ortopedie este un astfel de moment.

“Obținerea acreditării pentru un Centru de Excelență în Ortopedie presupune respectarea unor standarde internaționale foarte stricte, care evaluează nu doar expertiza echipei chirurgicale, ci întregul sistem de îngrijire al pacientului”, spune Dr. Corina Lucaci, Director de Calitate.

Această recunoaștere vine în urma unui proces amplu, în care fiecare etapă a traseului pacientului este analizată în detaliu – de la momentul în care acesta trece pragul spitalului și până la externare, chiar și ulterior. Evaluarea este realizată de o organizație internațională independentă – Surgical Review Corporation (SUA) – și presupune un parcurs în mai multe etape, în care sunt analizate atât procesele medicale, cât și rezultatele obținute. Este un demers continuu, care implică reevaluări periodice și menținerea constantă a standardelor pentru păstrarea acreditării.

În spatele acreditării: rigoare, date și consistență

Pentru a ajunge aici, spitalul a trecut printr-un proces complex de validare internațională, în care fiecare rezultat medical este măsurat și comparat.

“Un element esențial îl reprezintă monitorizarea constantă a indicatorilor clinici, precum rata de reintervenții, infecțiile asociate actului medical sau rezultatele funcționale ale pacienților”, spune Dr. Corina Lucaci, subliniind că aceste date trebuie analizate continuu și raportate la standarde globale.

În acest context, acreditarea devine dovada unui sistem medical matur, construit pe transparență, evaluare și îmbunătățire continuă, în beneficiul pacientului.

O realizare care redefinește poziționarea spitalului

Pentru conducerea spitalului, această certificare marchează un moment de referință în dezvoltarea instituției.

“Obținerea statutului de Centru de Excelență în Ortopedie reprezintă o recunoaștere importantă a nivelului ridicat de competență medicală și a standardelor de calitate pe care le-am construit în timp”, spune Ioana Cucerzan, Directorul Spitalului Regina Maria Cluj.

În același timp, această realizare vine cu o responsabilitate crescută.

“Un Centru de Excelență presupune nu doar performanță medicală, ci și capacitatea de a oferi tratamente complexe și de a menține un nivel ridicat de siguranță și predictibilitate”, completează Ioana Cucerzan.

Pe termen lung, certificarea deschide direcții noi de dezvoltare și consolidează poziția spitalului ca reper în ortopedie.

Această acreditare se alătură unui portofoliu mai amplu de certificări internaționale la nivelul rețelei Regina Maria, care numără în prezent 22 de acreditări, dintre care 17 acordate de Surgical Review Corporation (SRC), 3 Joint Commission International (JCI) și 1 IFSO. Prin acest parcurs, Regina Maria devine rețeaua cu cele mai multe acreditări internaționale din România.

Experiența echipei, fundamentul excelenței

În centrul acestei performanțe se află echipa de ortopedie, iar acreditarea reflectă atât nivelul de dezvoltare al spitalului, cât și experiența chirurgilor care au construit, în timp, această expertiză.

Dr. Daniel Albu, Medic Primar Ortopedie, Master Surgeon, este unul dintre numele care susțin această performanță, cu peste 6.000 de intervenții artroscopice realizate și o expertiză consolidată în tehnici minim invazive și traumatologie sportivă.

La rândul său, Dr. Dragoș Apostu, Medic Primar Ortopedie, Master Surgeon, se remarcă prin experiența în chirurgia ortopedică avansată, cu peste 500 de intervenții realizate anual, precum și prin implicarea în dezvoltarea unor tehnici moderne de tratament.

“Experiența echipei chirurgicale este unul dintre criteriile fundamentale pentru recunoașterea unui Centru de Excelență”, spune Dr. Daniel Albu.

Performanța nu este însă doar individuală, ci rezultatul unei colaborări bine construite.

“Colaborarea multidisciplinară între chirurgi, anesteziști și specialiști în recuperare permite aplicarea unor protocoale standardizate, care cresc siguranța actului medical”, afirmă Dr. Daniel Albu.

Diferența care se simte în practică

Pentru medici, diferența dintre un serviciu obișnuit și un centru de excelență este una clară și măsurabilă, construită în jurul experienței și al rezultatelor.

“Pentru a fi recunoscut drept Centru de Excelență, trebuie să demonstrezi că intervențiile sunt realizate conform celor mai riguroase standarde medicale la nivel mondial”, spune Dr. Dragoș Apostu.

Aceste standarde vizează atât volumul și complexitatea intervențiilor realizate, cât și siguranța pacientului, rezultatele postoperatorii și modul în care sunt monitorizați indicatorii clinici – de la rata complicațiilor și a infecțiilor, până la recuperarea funcțională și reintegrarea pacientului în activitățile zilnice.

“Odată obținută acreditarea, spitalul este inclus într-o bază de date internațională, ceea ce ne permite să comparăm constant indicatorii noștri cu cei ai unor centre de referință din întreaga lume”, afirmă Dr. Dragoș Apostu.

Această comparație continuă devine un motor real de evoluție – atât pentru echipa medicală, cât și pentru întregul spital.

Ce câștigă, de fapt, pacientul

Dincolo de certificări și standarde, impactul real se vede în experiența pacientului.

“Pentru pacient, tratamentul într-un centru acreditat de excelență înseamnă acces la o echipă medicală cu experiență vastă și la tehnologii de ultimă generație”, spune Dr. Daniel Albu.

Rezultatele sunt vizibile nu doar medical, ci și în viața de zi cu zi. “Pacienții observă rezultate funcționale mai bune, recuperare mai rapidă și o rată redusă a complicațiilor”, afirmă Dr. Daniel Albu.

Tehnologia și tehnicile moderne joacă un rol esențial în acest proces. “Accentul este pus pe metode cât mai minim invazive, care reduc trauma operatorie și permit o recuperare mai rapidă”, spune Dr. Dragoș Apostu.

Mesajul pentru pacienți este unul simplu și puternic: “Pacienții pot găsi la Cluj acces la expertiză medicală de înalt nivel și o abordare integrată a tratamentului ortopedic”, afirmă Ioana Cucerzan.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday