“Este normal ca cei care beneficiază de Strâmtoarea Hormuz să se asigure că este totul ok acolo”, a spus Trump, într-un interviu telefonic pentru Financial Times, argumentând că atât Europa cât și China depind în mare măsură de petrolul din Golf, spre deosebire de SUA. “Dacă nu există niciun răspuns sau dacă este un răspuns negativ, cred că va fi foarte rău pentru viitorul NATO”, adaugă el. “Ucraina este la mii de kilometri distanță de noi, dar noi i-am ajutat. Acum vom vedea dacă ne vor ajuta și ei. Pentru că eu am mai spus de multe ori că vom fi acolo pentru ei dar ei nu vor fi acolo pentru noi. Și nu sunt sigur că vor fi acolo nici de data aceasta”, a mai declarat președintele american.
Într-o altă declarație, făcută tot duminică, la boardul Air Force One, Trump a vorbit despre “vreo șapte țări” de la care așteaptă ajutor în Golf, fără să le nominalizeze și fără să fie clar dacă toate sunt membre NATO. În discuția telefonică cu FT, el a nominalizat totuși Japonia, Coreea de Sud (care nu sunt membre NATO) și Marea Britanie, cărora le-a cerut să trimită nave militare și echipamente pentru a menține Strâmtoarea deschisă. Trump a criticat reacția inițială a Marii Britanii și a spus că ajutorul ar fi trebuit să vină mai repede.
Aproximativ o cincime din petrolul mondial trece prin Strâmtoarea Hormuz, iar situația a dus deja la creșterea prețului petrolului. În plus, Trump a spus că ar putea chiar să amâne întâlnirea planificată cu liderul chinez Xi Jinping dacă nici Beijingul nu va ajuta la rezolvarea crizei apărute din cauza războiului din Orientul Mijlociu. Încercările Washingtonului de a redeschide ruta maritimă nu au avut prea mult succes, iar prețul petrolului a ajuns luni dimineața la aproximativ 105 dolari/ baril, cu aproape 45% mai mult față de începutul conflictului.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.