Ministerul Afacerilor Externe (MAE) precizează că un zbor de evacuare organizat de România prin intermediul Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene (UCPM) are loc astăzi: “Aeronava a decolat de la Muscat (Sultanatul Oman), cu destinația București, având la bord 127 de cetățeni români afectați de criza de securitate din Orientul Mijlociu. Este vorba despre cetățeni aflați în atenția consulatului României din Dubai și a celui din Oman, aparținând categoriilor prioritare pentru evacuare”. 

Potrivit ministerului, Cei 127 de cetățeni români au fost contactați de echipele consulare pentru a fi incluși pe lista de zbor. Dintre aceștia, 95 sunt minori. Grupurile de școlari avute în evidență (din jud. Neamț, Suceava, Vrancea) au fost preluate cu acest zbor de evacuare, iar la bordul aeronavei se află și 39 de cetățeni europeni.

MAE mai precizează că numărul de locuri alocate cetățenilor români în acest zbor a fost complet ocupat. “În baza Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, pentru cetățenii UE din alte state decât România a fost alocată 30% din capacitatea totală a aeronavei”, adaugă MAE.

Din evidențele MAE, peste 1.000 de cetățeni români au revenit până la acest moment cu zboruri de repatriere asistată, zboruri de evacuare în cadrul Mecanismului European de Protecție civilă și zboruri comerciale.

MAE reiterează recomandările adresate cetățenilor români în acest context: https://www.mae.ro/node/68212 și importanța înregistrării pe platforma https://www.econsulat.ro/.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday