Publicația financiară citează oficiali din serviciile secrete europene, care spun că responsabil de această operațiune este GRU, serviciul de spionaj militar al Rusiei, care a mai folosit gruparea Wagner și în trecut. Acum, serviciile ruse de spionaj, în general, au o problemă cu expulzarea spionilor acoperiți în diplomați de pe tot teritoriul UE, iar încercările anterioare de a folosit rețelele de crimă organizată (mafiile locale) contra cost, pentru operațiuni de sabotaj, s-au dovedit ineficiente.

FT susține că GRU folosește recrutorii și propagandiștii care au lucrat anterior pentru Grupul Wagner și care chiar au experiență în convingerea, mai ales a tinerilor, la vremea respectivă să se alăture grupării de mercenari. Sunt specializați, au tehnici de convingere și oferă bani, iar cei pe care îi țintesc sunt persoane vulnerabile (sărace), care urmează a fi folosiți ca “agenți de unică folosință”. Nu este nevoie de o instruire deosebită, pentru că scopul este acela de a semăna haos, iar recrutorii știu că “agenții” vor fi cel mai probabil prinși.
“În ultimii doi ani, Kremlinul a extins o campanie de perturbări și sabotaj în întreaga Europă, menită să slăbească hotărârea puterilor occidentale în sprijinul lor pentru Ucraina și să semăne tulburări sociale. Pentru GRU, rețeaua Wagner s-a dovedit a fi un instrument deosebit de eficient – deși rudimentar – în acest sens, au declarat oficiali de rang înalt din serviciile de informații europene pentru FT. (…) Wagner și susținătorii săi aveau deja o producție online semnificativă pe canalele de socializare destinate rușilor, care a fost transformată cu relativă ușurință într-o acțiune cu ținte în plan internațional”.
Evgheni Prigojin, fostul lider al grupării Wagner, ucis într-un straniu accident aerian, la puțin timp după ce puciul său din vara anului 2023 eșuase, s-a ocupat anterior și de înființarea “fermei de troli” de la Sankt Petersburg, o grupare care de mai bine de zece ani vizează publicul occidental cu dezinformare răspândită pe rețelele sociale.
FT dă exemplul unei operațiuni desfășurate de Wagner în Marea Britanie – în 2023 a recrutat online un grup de britanici, care în 2024 a incendiat un depozit din East London. Liderul lor, un tânăr de 21 de ani, a fost anul trecut condamnat la 23 de ani de închisoare. Dar modul de operare a fost bine documentat.

“Mâna ascunsă a internetului a dat rezultate deoarece recrutorii anonimi care operau prin intermediul camerelor de chat de pe internet, de obicei pe platforme criptate, au găsit în Regatul Unit tineri care erau pregătiți să se supună unei forme de radicalizare și să-și trădeze țara pentru ceea ce păreau a fi bani câștigați ușor”, a scris judecătoarea în motivarea sentinței de condamnare.
Dar, după acel atac, agențiile de informații europene au început să caute modele similare de recrutare și, mai arată FT, mai multe atacuri au fost dejucate decât numărul celor care au reușit.
Sursa: FT
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.