Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, joi, din Belgia, unde participă la reuniunea Consiliului European, că nu a luat încă o decizie cu privire la participarea la prima reuniune a Consiliului pentru Pace. Șeful statului a precizat că partea română discută cu cea americană, despre potențialul rol al României, iar în funcţie de răspunsul americanilor, se va lua decizia participării sau nu la reuniune, deoarece țara noastră nu poate avea un rol decât de observator.
”Suntem încă în discuții cu partea americană. Obiectul discuției este care poate fi statulul unei țări ca România, care nu poate fi decât observator. Care este formatul discuției și eventualii observatorii care este rolul lor în această discuție. În funcție de răspunsul părții americane, vom decide. Depinde (dacă vom avea un rol secundar), după cum știți, situația din Gaza e importantă pentru Europa. România are tradițional niște relații cu Israelul și cu țările arabe din zonă. Totul e într-o dinamică, deoarece și partea americană reconsidera în funcție de răspunsuri, probabil săptămâna asta vom lua o decizia”.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.