Incidentul a avut loc în dreptul localității Tuturano (sud-estul Italiei, în regiunea Puglia), unde indivizi mascați și înarmați cu mitraliere au blocat circulația, dând foc unui camion, apoi s-au strecurat cu un alt vehicul, dotat cu girofaruri, pentru a putea trece prin trafic nedetectați. Au atacat apoi duba blindată de transport valori, folosind explozibili și arme de foc. Clipurile din mediul online arată cum infractorii stau pe vine, în fața unei mașini, pe măsură ce detonează blindata, provocând o coloană densă de fum. 

 

Imaginile surprinse de șoferi arată că la atac au participat cel puțin șase persoane, toate îmbrăcate în combinezoane albe și negre și purtând cagule. Pentru a fugi, atacatorii au furat inclusiv mașini de la șoferii blocați în zonă. 

În urma unei ample operațiuni de căutare, autoritățile au reținut doi membri ai grupării, care încercau să fugă cu o mașină de la locul faptei. Ulterior, a fost găsit și Alfa Romeo albastru, dotat cu girofar, de care s-au folosit pentru a se da drept agenți de poliție și a induce în eroare autoritățile – abandonat într-o zonă rurală. În apropiere, au găsit doi dintre complici, ce încercau să fugă pe jos, neînarmați, și i-au capturat.

La mică distanță, anchetatorii au descoperit și o a doua mașină a grupării, un jeep ascuns pentru ca agresorii să poată fugi fără să atragă atenția. Potrivit anchetei, banda ar putea fi formată din mai mult de patru persoane, iar cel puțin alți doi suspecți sunt încă dați în urmărire. 

Oficiali din cadrul anchetei sugerează că infractorii provin din provincia Foggia, zonă cunoscută pentru grupări specializate în “atacuri militarizate” asupra transporturilor de valori.

Jaful nu a fost dus la capăt, hoții nereușind să obțină nicio sumă de bani.

Sursă: Sky tg24

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday