Ministrul iranian de Externe, Abbas Araghchi, a făcut declarații duminică. Conform acestuia, posibilitatea ca Teheranul să renunțe vreodată la îmbogățirea uraniului în negocierile cu Washingtonul este exclusă. Acesta a adăugat că nu va fi intimidat de amenințarea unui război cu Statele Unite.
Declarațiile au fost făcute în cadrul unei conferințe, ținută la Teheran, la care a luat parte și AFP. În cadrul acesteia, oficialul iranian a mai spus și că are puțină încredere în Washington și chiar se îndoiește că partea americană ia în serios reluarea negocierilor.
Comentarile iranienilor vin după ce sâmbătă, principalii negociatori americani, Steve Witkoff și Jared Kushner, au vizitat portavionul USS Abraham Lincoln, cu intenția de a atrage atenția asupra amenințării persistente a unei acțiuni militare americane împotriva Iranului.
Tensiunile între cele două țări, aflate deja în relații foarte proaste de ani de zile, s-au accentuat după ce autoritățile iraniene au reprimat violent protestele antiguvernamentale. Reprezentanții americani și iranieni s-au întâlnit vineri pentru a negocia, în încercarea de a preveni o posibilă confruntare.
Chiar dacă Donald Trump a spus că negocierile au fost “foarte bune” și că vor continua, acestea s-au încheiat fără vreun rezultat concret. De altfel, cu două zile înainte ca delegațiile celor două țări să se reunească armata americană a doborât o dronă iraniană care se apropia ”agresiv” de portavionul USS Abraham Lincoln desfășurat în apropiere de Iran.
Ministrul iranian susține că a solicitat SUA să ridice sancțiunile economice, iar în schimb a promis “o serie de măsuri de consolidare a încrederii privind programul nuclear”, fără a detalia.
Sursă: AFP/Yahoo News
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.