
Lindsey Vonn a căzut violent în proba de coborâre la Jocurile Olimpice de iarnă de la Cortina d’Ampezzo, la doar 13 secunde după start. Aceasta era favorită să câștige o nouă medalie olimpică. Americanca în vârstă de 41 de ani a intrat în concurs la nouă zile după ce suferise o ruptură la ligamentul încrucișat anterior, la genunchiul stâng, într-o cursă de Cupă Mondială din Elveția. Presa sportivă scrie că, deși riscul era extrem de mare, Vonn a decis să concureze, considerând coborârea de la Cortina drept șansa ei principală, pe o pârtie pe care o cunoaște foarte bine și unde a obținut 12 victorii de Cupă Mondială de-a lungul carierei.
La start, Vonn purta orteză la genunchiul accidentat. La una dintre primele porți ale traseului, și-a pierdut echilibrul după ce a atins o poartă, a ieșit de pe linia ideală și a fost proiectată cu viteză în afara pârtiei. Căzătura a fost violentă, iar sportiva a rămas întinsă pe zăpadă.

Intervenția echipelor medicale a fost rapidă, iar competiția a fost întreruptă pentru o perioadă îndelungată. În cele din urmă, Vonn a fost imobilizată pe targă și transportată cu elicopterul la spitalul din Cortina. Spectatorii prezenți au aplaudat în semn de susținere în momentul în care elicopterul a decolat.
Nu sunt informații despre starea ei, însă accidentul ridică semne serioase de întrebare asupra posibilității de a mai concura la aceste Jocuri Olimpice. Este foarte posibil ca aceasta să fi fost ultima cursă olimpică din cariera lui Lindsey Vonn.
Revenită spectaculos în competiții după ce se retrăsese în 2019 și după o operație de înlocuire parțială a genunchiului drept, Vonn traversase un sezon excelent, cu podiumuri în toate cursele la care a participat. Tocmai această formă bună a alimentat speranța că ar putea deveni cea mai vârstnică medaliată olimpică din schiul alpin.
Surse: BBC, Sky Sports
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.