Generalii Zhang Youxia, vicepreședinte al Comisiei Militare Centrale (CMC este marele stat major al Armatei Chineze), și pe generalul Liu Zhenli, membru al CMC, sunt amândoi anchetați de Partidul Comunist Chinez pentru presupuse “încălcări grave ale disciplinei și încălcări ale legii”. De regulă, această terminologie ascunde acuzații de corupție, iar Zhang și Liu erau ultimii doi generali din CMC care supraviețuiseră epurărilor anterioare.

În urma acestui anunț, de sâmbătă, comanda operațională a armatei de două milioane de oameni (la care se pot adăuga 500 de mii de rezerviști) revine unui consiliu format din doar doi oameni – președintele Xi Jinping și Zhang Shengmin, un comisar politic promovat recent chiar de Xi.

Financial Times observă că președintele Xi jinping face de câțiva ani presiuni pentru a-și întări controlul asupra armatei, dar nu a mai avut o astfel de putere din 2012, când, la scurt timp după ce a venit la putere, el i-a epurat pe toți generalii de care se temea că i s-ar putea opune, arată un fost analist al CIA, pentru FT.

Obiectivul principal al lui Xi Jinping, în ultimii 14 ani, a fost acela de a transforma China într-o mare putere militară, care să poată rivaliza cu SUA. Conform guvernelor american și taiwanez, el a stabilit anul 2027 ca termen limită până la care Armata Chinei să dezvolte capacitatea de a cuceri Taiwanul prin forță.

Nu este clar dacă ultimele epurări sugerează un eventual progres prea lent în construirea capacității de luptă, care l-ar fi nemulțumit pe Xi, sau un pretext pentru concentrarea puterii militare în mâna acestuia.

Generalul Zhang, până acum șeful Marelui Stat Major și vicepreședinte al CMC, are 75 de ani și este unul dintre puținii ofițeri chinezi cu experiență în luptă, în scurta ofensivă împotriva Vietnamului din 1979. Familia sa provine din aceeași regiune ca și cea a lui Xi, iar tații lor au luptat împreună în războiul civil chinez. Mult timp el a fost considerat cel mai important aliat al liderului Xi Jinping în modernizarea Armatei Chineze.

“Anul trecut, epurările făcute de Xi s-au concentrat mai mult pe asigurarea loialității și fiabilității politice în rândul liderilor militari de rang înalt, ceea ce, potrivit analiștilor, a făcut ca ofițerii militari puternici să fie ținte mai probabile”, mai arată FT.

Sursa: FT

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday