Bărbatul, identificat drept Mohammad S, fusese probabil urmărit anterior și a fost reținut vineri seara la aeroportul Brandenburg, imediat după ce a sosit de la Beirut. Potrivit anchetatorilor acesta ar fi fost implicat într-un complot vizând atacuri asupra instituțiilor evreiești și israeliene din Europa.

Serviciile secrete au documentat faptul că, în august 2025, suspectul fusese implicat în procurarea a 300 de cartușe, în cadrul unui presupus plan de pregătire a unor atacuri teroriste. Anchetatorii susțin că suspectul era în contact și a colaborat cu un membru al Hamas, arestat toamna trecută.

Gruparea Hamas, care a controlat Gaza până la războiul cu Israelul declanșat după atacurile din octombrie 2023 (soldate cu 1.200 de israelieni uciși), avea cel puțin 20-30 de mii de membri. Deși mulți dintre ei au murit în timpul războiului în care și-au pierdut viața peste 70 mii de palestinieni din Gaza, serviciile secrete israeliene și occidentale încă îi urmăresc pe cei care nu s-au predat până acum. 

Sursa: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday