“Consiliul Concurenței a sancționat 27 de companii (25 service-uri auto și două societăți de asigurare) cu amenzi în valoare totală de 14,73 milioane de lei (aprox 2,9 milioane de euro) pentru participarea la o înțelegere pe piața serviciilor de întreținere și reparare a autovehiculelor din România. 25 dintre companiile sancționate sunt sau au fost membre ale rețelei de service-uri autorizate ale Auto Italia Impex SRL din România și desfășoară, printre altele, activități de întreținere și reparare a autovehiculelor”, precizează Consiliul Concurenței.

Autoritatea de concurență a constatat, în urma unei investigații, că firmele și-au coordonat comportamentul pentru a stabili aceleași tarife și condiții comerciale în relația cu unele societăți de asigurare. Astfel, concurența dintre ele a fost eliminată.

Înțelegerea a fost consolidată prin implicarea societăților de asigurare Gothaer Asigurări-Reasigurări SA (actuala Allianz-Țiriac Unit Asigurări SA) și Uniqa Asigurări SA care au susținut coordonarea comportamentului reparatorilor. Astfel, cele două societăți au fost sancționate cu 6,7 milioane de lei, restul sumei menționate anterior fiind aplicate reparatorilor auto implicați în înțelegere.

“Investigația a fost declanșată în urma unei cereri de clemență depusă de una dintre companii, care a primit imunitate la amendă pentru că a cooperat cu autoritatea de concurență în cadrul programului de clemență”, explică Consiliul Concurenței. Toate cele 27 de companii sancționate și-au recunoscut fapta și, prin urmare, au beneficiat de reduceri ale sancțiunilor.

Politica de clemență este un instrument prin care Consiliul Concurenței poate aplica un tratament favorabil companiilor implicate într-o înțelegere de tip cartel și care cooperează cu autoritatea de concurență în vederea descoperirii și sancționării acestor practici anticoncurențiale.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday