Iulia Timoșenko, lidera partidului Batkivșcina (Patria), este acuzată că a dat mită membrilor parlamentului, conform purtătoarei de cuvânt al Parchetului Specializat Anticorupție (SAPO). Biroul Național Anticorupție (NABU) a detaliat că, după ce a pus sub acuzare mai mulți parlamentari din partidul președintelui Volodimir Zelenski în decembrie, Timoșenko a inițiat discuții privind oferirea regulată de mită în schimbul voturilor sau a abținerii de la vot, la nivelul parlamentului. O sursă, citată de presa ucraineană, arată că Timoșenko a oferit mită inclusiv parlamentarilor care fac parte partidul al cărui membru a fost și Volodimir Zelenski.
NABU a publicat și stenograma unei discuții în care fosta prim-ministră i-a cerut unui parlamentar să voteze pentru demiterea lui Vasil Maliuk, șeful Serviciului de Securitate (SBU), a ministrului Apărării, Denis Shmihal, și a ministrului Afacerilor Digitale, Mikhailo Fedorov. De asemenea, ea a spus că parlamentarul ar trebui să voteze împotriva numirii lui Fedorov în funcția de ministru al Apărării, a lui Shmihal în funcția de ministru al Energiei și a lui Denis Maslov în funcția de ministru al Justiției.
SAPO și NABU au percheziționat sediile partidului Batkivșcina pe 13 ianuarie, lucru confirmat de Iulia Timoșenko, care a susținut, însă, nu că a făcut nimic ilegal și că ar fi demersuri făcute “pentru îndepărtarea concurenței”.
Timoșenko a fost prim-ministra Ucrainei în 2005, prima dată, și din nou între 2007 și 2010, a doua oară. Partidul Batkivșcina pe care îl conduce are în prezent 25 de locuri în parlament. Ea a participat la sesiunea parlamentară din 13 ianuarie, când a votat remanierea guvernului, după ce mai mulți miniștrii au fost schimbat din funcții.
Surse: Kyiv Independent, PravdaUA
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.