ANM a actualizat avertizările meteorologice. Astfel, de duminică de la ora 10, până luni la ora 10, este în vigoare un Cod Roșu de ninsori și vânt. În intervalul menționat în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1700 m, vor fi ninsori însoțite de vânt foarte puternic, cu viteze la rafală de peste 120 km/h și care va determina scăderea vizibilității aproape de zero.

Totodată, până luni la ora 2, în cea mai mare parte a Moldovei și local în Transilvania vântul va sufla tare cu rafale de 70…90 km/h, va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi foarte redusă (Cod Portocaliu).  În Carpații Meridionali la altitudini de până la 1700 m, precum și în nordul și centrul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1700 m, va fi viscol puternic și vizibilitate foarte redusă, iar vântul va avea viteze de 90…100 km/h.

Tot până luni la ora 10 este în vigoare și un Cod Galben de ninsori și vânt.  În Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea și la munte va ninge viscolit, iar temporar vizibilitatea va scădea sub 100 m. Vântul va avea viteze de 50…70 km/h și local se va depune strat de zăpadă în general de 3…8 cm. În Carpații Orientali și Meridionali se va depune strat de zăpadă de 10…20 cm. În Oltenia, sudul Banatului și local în Muntenia vântul va avea intensificări, cu viteze de 50…70 km/h.

 

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday