UPDATE, ora 15.30. Plecarea judecătorilor Bogdan Licu, Mihai Busuioc, Gheorghe Stan și Cristian Deliorga din ședința CCR, cu 15 minute înainte de încheierea ședinței, NU a fost o pauză, așa cum s-a crezut inițial, ci un mod al acestora de a bloca o decizie. Restul de cinci judecători au fost nevoiți să constate că este lipsă de cvorum și să amâne pentru mâine continuarea ședinței.
Totuși, Art. 51 din Legea de funcționare a CCR prevede că “Curtea Constituţională lucrează legal în prezenţa a două treimi din numărul judecătorilor. Plenul decide cu votul majorităţii judecătorilor Curţii, dacă prin lege nu se prevede altfel”.
Asta înseamnă că deși este suficient votul a cinci judecători din nouă pentru a lua o decizie, este nevoie de șase judecători pentru a continua ședința și pentru a începe deliberarea deciziei. Dacă cei patru judecători nu se vor prezenta mâine, atunci ședința nu poate fi reluată.
Știrea, în forma inițială:
CCR amână pentru mâine, 29 decembrie, decizia în privința reformei pensiilor magistraților. Curtea a mai judecat anterior speța și a respins legea, după mai multe amânări, pe motive de procedură.
Curtea Constituțională trebuia să se pronunțe astăzi, 28 decembrie, pentru a stabili dacă legea care crește vârsta de pensionare a magistraților și care micșorează cuantumul pensiei de serviciu este constituțională sau nu. Decizia de amânare vine după ce judecătorii au luat cel puțin două pauze în cadrul unei ședințe care a durat circa o oră și jumătate.
În luna octombrie, după mai multe amânări, CCR a respins un proiect similar, pe motiv că guvernul nu a așteptat avizul CSM care este obligatoriu. Ulterior, Guvernul Bolojan și-a angajat pentru a doua oară răspunderea pe proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraților, după ce a obținut avizul CSM, care a fost unul negativ. Astfel, legea a fost adoptată prin asumarea răspunderii, pe 2 decembrie.
Pe 5 decembrie, Înalta Curte a decis să sesizeze Curtea Constituțională. Pe 10 decembrie, CCR a analizat sesizarea depusă de Înalta Curte, dar a amânat pronunțarea pentru duminică, 28 decembrie.
Noul act normativ ar schimba fundamental modul de pensionare din sistemul judiciar, ridicând vârsta de pensionare de la 48-50 de ani la 65 de ani, cu o perioadă de tranziție de 15 ani, ceea ce înseamnă că nu va mai fi posibilă pensionarea sub 58 de ani. De asemenea, introduce o creștere a vechimii în muncă, de la 25 de ani, la minimum 35 de ani, iar pensia de serviciu ar fi plafonată la 70% din ultimul salariu net, în condițiile în care, în prezent, aceasta este egală cu venitul net din ultima lună de activitate.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.