Ucraina anunță că dronele sale au lovit cea mai mare uzina rusească de procesare a gazelor din regiunea Orenburg (la circa 1.400 km SE de Moscova), care este alimentată din câmpul de petrol și gaze Karaceaganak din Kazahstan. Ucrainenii au mai lovit uzina în octombrie, iar rușii abia reușiseră să o repare. Oficialii ruși au susținut că infrastructura industrială a suferit daune minore, dar imaginile de pe rețelele rusești par a arăta mai multe incendii la conductele de transport.
Далекобійні дрони СБУ успішно уразили два важливі об’єкти нафтогазового сектору Росії pic.twitter.com/nRWQoZQ00S
— Українська правда ✌️ (@ukrpravda_news) December 25, 2025
Tot în această dimineață, Ucraina a vizat portul Temriuk de la Marea Azov, unde două rezervoare petroloiere au fost incendiate. Joi după-amiază, locuitorii din Novoșahtinsk, regiunea Rostov, au raportat un număr mare de explozii și o coloană mare de fum la rafinăria din regiune, unul dintre cei mai mari furnizori de produse petroliere din sudul Rusiei.
Statul Major General al Armatei Ucrainene a confirmat ulterior că efectuat asupra acesteia cu rachete de croazieră Sterm Shadow. Acestea sunt de producție britanică și sunt lansate din aer, cel mai probabil de aeronavee F-16 ale Ucrainei.

Atacurile ucrainene vin pe fondul raportărilor făcute chiar de corespondenții ruși de război privind o înfrângere majoră a forțelor ruse la Kupiansk, care ar fi pierdut integral două batalioane. Anterior, Vladimir Putin s-a lăudat în repetate rânduri cu cucerirea acestui oraș, iar atunci când Zelenski însuși a făcut un selfie din Kupiansk, Putin a spus că președintele ucrainean “este un actor talentat”.
Între timp, SUA continuă să facă presiuni pentru un armistițiu. În Ajunul Crăciunului, Volodimir Zelenski a declarat că a ajuns la o înțelegere cu americanii și a prezentat public planul pe care îl susțin de comun acord, dar Rusia încă nu a avut o reacție oficială.
Surse: PravdaUA, Bloomberg
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.