Vladimir Arsenyev are 75 de ani și conduce Institutul de Cercetare Științifică Volna, o firmă din Moscova care produce componente pentru un sistem de comunicații folosit de tanchiști. După ce Rusia și-a lansat invazia în Ucraina, la începutul lui 2022, firma lui “a fost inundată” cu comenzi, însă acestea au fost “un cadou otrăvit”, a declarat el într-o serie de interviuri pentru Reuters, pentru că ritmul de producție era foarte alert, prețurile erau fixate de Ministerul rus al Apărării, iar calendarul de livrare era restrâns.
Înainte de război, Volna producea circa 5.000 de astfel de module pe an, iar în septembrie 2022 a încheiat un contract pentru de zece ori mai multe, toate având termen de livrare în cursul lui 2023. Firma a fost nevoită să angajeze personal și să-și regândească schemele de producție și, cu toate că a primit avansul dintr-o serie de contracte, în aprilie 2023 era deja în urmă cu planul de producție, potrivit documentelor consultate de Reuters.
Între martie și mai, acționarul minoritar din cadrul Institutului a trimis scrisori către Rostec și către Serviciul Federal de Securitate al Rusiei, în care vorbea despre starea de pericol privind contractele. Plângerile sale au declanșat anchete, a afirmat el pentru agenția de presă. Reuters nu a putut verifica independent dacă Arsenyev sau vreunul din angajații săi se confruntă cu acuzații penale.
Arsenyev a spus că Volna a rămas fără fonduri, din cauza unei dispute cu reprezentanții guvernului privind prețul componentelor. Conturile firmei au fost blocate pentru neplata impozitelor, se arată într-o platformă de agregare a datelor creată de agenția rusească de știri Interfax. Executorii judecătorești chemați să recupereze datoriile nu au găsit active pe care să le poată confisca.
În cele din urmă, armata nu a primit la timp dispozitivele de comunicații de care au nevoie tanchiștii, a transmis Luch Factory, firma care le asamblează și care face parte din Rostec, conglomeratul din sectorul militar-industrial. În raportul anual pe 2023, Luch a arătat că situația s-a datorat în mare parte faptului că Institutul Volna nu a furnizat la timp componentele. Totuși, documentul nu vorbește despre amploarea contractului și despre durata întârzierilor.
Cu compania în pragul falimentului și sub presiunea autorităților, Arseniev și-a dat foc în Piața Roșie din Moscova pe 26 iulie 2024, chiar lângă mausoleul lui Vladimir Lenin, primul lider al Uniunii Sovietice. Bărbatul a petrecut mai multe săptămâni în spital cu arsuri grave. În timpul interviurilor pentru Reuters, el a negat că firma nu îndeplinea termenele din contracte, susținând că există persoane care încercau să-l discrediteze prin plângeri nefondate adresate autorităților.
Dificultățile cu care se confruntă Institutul scot la iveală presiunile exercitate asupra companiilor rusești de armament. În septembrie 2022, Rusia și-a modificat legislația astfel încât a extins lista abaterilor pentru care reprezentanții producătorilor din sectorul militar-industrial pot fi urmăriți penal. În noua versiune, sunt incluse și refuzul de a încheia un contract sau incapacitate de a-l îndeplini. Conform analizelor asupra hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțele din Moscova, 34 de persoane au fost puse sub acuzare pentru perturbarea contractelor statului, de la începutul războiului în Ucraina. Între ele, se numără 11 directori de companii.
Tonul cu care Rusia îi tratează pe producătorii de armament și componente a fost dat de Dmitri Medvedev, care a fost președinte între mandatele lui Vladimir Putin. La o întâlnire din martie 2023, el a citit o telegramă a lui Iosif Stalin, din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în care liderul sovietic spunea că orice producător care nu poate livra la timp ce i s-a cerut “ar trebui zdrobit ca un criminal”.
Industria rusească este afectată și de ineficiență și corupție, ceea ce duce la creșterea costurilor de producție, la întârzieri în respectarea calendarelor de livrare și la cote neîndeplinite, potrivit lui Mathieu Boulegue, consultant din cadrul think tank-ului Chatham House din Londra, și altor analiști occidentali din domeniul securității.
Consultantul a mai spus că strategia Kremlinului, de a centraliza deciziile și de a crea un conglomerat (Rostec) în domeniul apărării nu fac decât să afecteze capacitatea de inovare și modernizare. Această situația probabil că nu va face din Rusia o amenințare mai mică pentru Ucraina și pentru statele occidentale pe termen scurt, dar îi va afecta capacitatea de a ține pasul, a evaluat Boulegue.
Rostec a răspuns că “totul este în regulă cu industria de apărare” și că orice afirmație referitoare la “degradare este un mit propagandistic”.
Investigația, în original, pe Reuters
Foto: Anohin | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.