
Emmanuel Macron spune că noul portavion al Franței va costa peste 10 miliarde de euro și ar urma să fie și mai lung și mai lat decât cel actual. Portavionul Charles de Gaulle, operat acum de Marina Franșței are 260 de metri lungime și 64 de metri lățime, iar viitoarea navă amiral va avea, probabil, 310 metri lungime și 85 de metri lățime. Acesta va putea găzdui nu numai avioane de vânătoare Rafale Marine, modernizate, dar și viitoarele aeronave de luptă (SCAF) invizibile, ce urmează a fi dezvoltate de mai multe țări europene. De asemenea, portavionul ar trebui să poată transporta circa 30 de avioane de vânătoare și 2.000 de infanteriști marini.
Una dintre cele mai importante inovații pentru noul portavion este integrarea catapultelor electromagnetice (care permit decolarea aeronavelor) în locul celor cu abur. Acest sistem este mai puțin voluminos, iar puterea de lansare a aeronavei va fi mai precisă.
Totuși, pensionarea Charles de Gaulle și înlocuirea acestuia cu un portavion performant nu va putea fi făcută înainte de sfârșitul anilor 2030, retragerea programată fiind pentru anul 2038.
Franța este singurul stat membru al Uniunii Europene deținător de arme nucleare și este singura țară, în afară de SUA, care operează un portavion cu propulsie nucleară.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.