Potrivit oficialilor, noile achiziții aprobate de comisia bugetară a parlamentului ridică la aproape 83 de miliarde de euro valoarea totală a achizițiilor militare aprobate în acest an, ceea ce reprezintă un nivel “istoric”. Dintre acestea, 21 de miliarde de euro sunt alocate pentru îmbrăcăminte și echipamente de protecție pentru soldați. Alte contracte includ patru miliarde de euro pentru vehicule de luptă Puma și aproape două miliarde de euro pentru sisteme de sateliți destinate îmbunătățirii capacităților europene de recunoaștere pe flancul estic al NATO, dar și fonduri pentru rachete pentru sistemele de apărare aeriană Patriot și Iris-T, artilerie și altele.
Germania are în plan să aloce 650 de miliarde de euro pentru apărare, între 2025 și 2030, adică dublul față de ultimii cinci ani. Deși bugetul pentru anul acesta și pentru 2026 a fost deja aprobat, comisia bugetară a Bundestagului trebuie să aprobe fiecare contract de achiziții publice cu o valoare mai mare de 25 de milioane de euro, plățile urmând să fie făcute în următorii ani.
Berlinul a întocmit o listă de achiziții importante, începând din 2022, printre care se află 35 de avioane de vânătoare F-35 fabricate în SUA și încă 20 de avioane Eurofighter Typhoon. Mai mult, țara a mai comandat sisteme de apărare aeriană Patriot și IRIS-T, peste 100 de tancuri Leopard 2A8, 60 de elicoptere Chinook, precum și nave de război, submarine și muniție în valoare de miliarde de euro.
Numărul mare de contracte semnate în acest an reflectă eforturile ministrului german al Apărării, Boris Pistorius, de a accelera sistemul de achiziții militare. Pistorius a declarat că astfel de “investiții uriașe” vor fi necesare și în anii următori.
Cheltuielile mari vin după zeci de ani de finanțare insuficientă și neglijare, remarcă Financial Times. De asemenea, reînarmarea Germaniei are loc pe fondul unei incertitudinilor cu privire la sprijinul viitor al SUA pentru Europa și la menținerea celor 90 de mii de soldați americani staționați pe continent. Christian Mölling, directorul think-tank-ului Edina din Berlin, spune că deviza achizițiilor germane era să “obțină tot ce poate, până în 2029”, anul în care oficialii de la Berlin cred că Rusia ar putea fi pregătită și dispusă să atace NATO.
Dezbaterile continuă în ceea ce privește achiziționarea de echipamente americane sau europene și echilibrarea armelor convenționale cu tehnologii mai noi, precum dronele. Germania intenționează să achiziționeze până la 12 mii de drone armate, pentru aproximativ un miliard de euro, însă experții avertizează că un eventual conflict cu Rusia ar putea arăta “diferit atât față de Ucraina, cât și față de scenariile luate în calcul la Berlin”.
Surse alternative: France24, Financial Times
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.