Agenția Vamală și de Protecție a Frontierelor din SUA (CBP) a precizat că noile modificări aduse aplicației Sistemului Electronic de Autorizare a Călătoriei (ESTA) sunt necesare pentru a se conforma unui ordin executiv emis de Donald Trump în prima zi a noului său mandat. Atunci, președintele SUA a cerut restricții pentru a se asigura că turiștii ”nu au atitudini ostile față de cetățenii, cultura, guvernul, instituțiile sau principiile fondatoare”.

Astfel, dacă propunerea Departamentul Securității Interne (Department of Homeland Security), din care CPB face parte, va fi aprobată, turiștii din zeci de țări vor fi obligați să furnizeze istoricul conturilor de pe rețelele sociale din ultimii cinci ani pentru a putea intra în Statele Unite. Noile cerințe se vor aplica inclusiv celor 42 de țări ai căror cetățeni au permisiunea de a intra în SUA fără viză, inclusiv aliaților de lungă durată ai SUA, precum Marea Britanie, Franța, Australia, Germania și Japonia.

Agenția Vamală și de Protecție a Frontierelor din SUA (CBP) a declarat că va solicita, de asemenea, toate numere de telefon utilizate de vizitatori în ultimii cinci ani și adresele de e-mail utilizate în ultimul deceniu, precum și date biometrice, inclusiv imagine facială, amprente, ADN și date ale irisului. De asemenea, va solicita numele, adresele, datele de naștere și locurile de naștere ale membrilor familiei, inclusiv ale copiilor.

Măsura va afecta călătoriile în SUA pentru Cupa Mondială, notează The Guardian, pe care o găzduiește alături de Canada și Mexic. FIFA a declarat că se așteaptă să atragă 5 milioane de fani pe stadioane și alte milioane de vizitatori în SUA, Canada și Mexic, pe timpul competiției.

Sursă: The Guardian

Foto: Joel Mcdonald | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday