
Sondajele arată că Partidul Libertății (PVV), al extremistului Geert Wilders, ar putea lua peste 20% din voturi la scrutinul legislativ de miercuri, dar acestea i-ar fi insuficiente pentru a face guvernul, în condițiile în care Creștin-Democrații (CDA – centru-dreapta) și Verzii Laburiști (centru-stânga) ai lui Frans Timmermans sunt fiecare creditate cu câte 15% din voturi.
Coaliția condusă de PVV s-a prăbușit în iunie, iar Financial Times arată că olandezii par să se fi săturat de extremiști, după doi ani de scandaluri și haos. Criza guvernamentală a fost provocată chiar de Wilders, care și-a retras partidul de la guvernare după ce partenerii săi de coaliție au respins planul său anti-migrație, care prevedea desfășurarea armatei pentru patrularea frontierelor, închiderea centrelor de refugiați și repatrierea refugiaților sirieni.
FT numește această perioadă de timp “un experiment” și arată că partidele de centru se vor alia probabil pentru a exclude accesul extremiștilor olandezi la guvernare.
Totuși, Frans Timmermans însuși, fost comisar european și ministru de externe olandez, un socialist care a luptat împotriva schimbărilor climatice, spune acum că vrea să limiteze numărul de imigranți pentru a putea combate chiriile foarte mari și costurile cu asistența medicală.

Mai multe partide susțin deportări ale migranților, iar acest lucru nu este exclus, indiferent cum va arăta coaliția de guvernare după alegeri. FT observă că fostul comisar european socialist “a virat spre dreapta în ceea ce privește imigrația”, dar și în privința politicilor industriale restrictiva și a “ambițiilor climatice”.
Totuși, aproximativ 50% dintre alegători spun că sunt indeciși, ceea ce înseamnă că o surpriză nu este exclusă.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.