UPDATE, ora 14.30: Primele date arată că hoții au pătruns în clădire dinspre malul Senei, într-o zonă unde au loc lucrări de construcții, conform presei franceze, care scrie că au fost implicați trei hoți. La locul faptei a fost găsită o scară sprijinită pe un perete exterior, dar nu este clar dacă a fost adusă de hoți sau era acolo din timpul lucrărilor.

Furtul a avut loc la puțin timp după deschiderea muzeului, duminică dimineață. Spargerea a avut loc în Galeria Apollo, în care se aflau  rămășițele bijuteriilor coroanei Franței. Acestea au fost în mare parte pierdute sau vândute după Revoluția Franceză, dar unele obiecte prețioase încă erau păstrate în muzeu. Printre piesele respective se numără cele create pentru împăratul Napoleon Bonaparte, nepotul său Napoleon al III-lea și soțiile lor, împărătesele Marie-Louise și Eugenie. O coroană a fost găsită în afara muzeului, aceasta aparținând îmbărătesei Eugenie, conform Le Parisien.

Hoții au folosit drujbe pentru a intra în clădire. După ce au furat bijuteriile, au fugit pe o motocicletă. Valoarea obiectelor furate urmează să fie stabilită, dar ministrul francez de Interne a declarat că, “în orice caz, este vorba despre obiecte de neprețuit”.

Știrea inițială: 

Paris. Muzeul Luvru va fi închis pe tot parcursul zilei de astăzi, după ce a fost raportat un furt. Nu au fost oferite detalii despre presupusul obiect furat și nu există victime.

Ministrul francez al Culturii, Rachida Dati, a afirmat că a avut loc un jaf la Muzeul Luvru din Paris, unul dintre cele mai faimoase muzee din lume. “Nu sunt raportate persoane rănite. Sunt la fața locului alături de echipele muzeului și de poliție. Anchetele sunt în curs de desfășurare”, a scris Rachida Dati pe rețelele de socializare.

Și muzeul Luvru a postat pe contul său oficial de pe platforma X că “va rămâne închis astăzi din motive excepționale”. Nu au fost oferite detalii despre ce obiect a fost furat sau numărul de persoane implicate în jaf.

Potrivit Le Figaro, incidentul s-ar fi produs după sosirea primilor vizitatori, la o oră încă nespecificată. Autoritățile sunt în prezent la fața locului, în timp ce vizitatorii sunt sfătuiți să nu intre în muzeu. Astfel, muzeul va fi închis pe tot parcursul zilei de astăzi.

Surse: BBC, Le Figaro

Foto: Maurizio De Mattei | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday