Informația a fost transmisă către Reuters de patru persoane familiarizate cu chestiunea și vine în contextul în care sistemul financiar german se plânge de ani de zile de faptul că reglementările se simt ca o povară, din cauza cărora pierd cota de piață în fața băncilor din afara continentului.
Astfel, Friedrich Merz urmează să își asume angajamentul de a susține această problemă atât pe lângă partenerii săi de coaliție, social-democrații, cât și pe lângă alte guverne europene. Reuters explică faptul că majoritatea reglementărilor bancare sunt convenite la nivelul UE, care, spre deosebire de SUA, le-a păstrat la fel de dure cum au fost stabilite după criza economică din 2008 – 2009.
Merz, care a lucra în trecut pentru administratorului de investiții american BlackRock în Germania, a recunoscut că unele măsuri au menținut stabilitatea financiară, dar a spus și că au afectat creșterea economică. Conform surselor Reuters, cancelarul a dezvoltat, în cadrul unui discurs, că băncile europene pierd teren în fața concurenților americani. A adăugat că această tendință ar putea continua și în perioada mandatului lui Donald Trump, care este favorabilă mediului de afaceri.
Pentru a fi luate măsuri, Comisia Europeană și miniștrii de finanțe ai statelor membre UE trebuie să fie de acord cu propunerea cancelarului. Unii experți, inclusiv șefa Băncii Centrale Europene, critică ideea unei dereglementări, spunând că ar putea crea chiar un climat pentru criză.
Germania este singura țară din G7 a cărei economie s-a contractat, iar pentru anul acesta nu se preconizează o creștere semnificativă.
Sursa: Reuters
Foto: Goodstock | Dreamstime
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.