UPDATE, ora 15:50. Autoritățile au anunțat că până acum au decedat trei persoane, fără a le preciza vârsta. Alte 99 au fost evacuate sau scoase de sub dărâmături și duse la spital. În acest moment, continuă căutările pentru încă 38 de persoane date dispărute, despre care se presupune că sunt prinse sub resturile clădirii, a declarat șeful agenției naționale de căutare-salvare, citat de France24.

Știrea în formă inițială. Clădirea era în renovare, iar poliția susține că în realitate se făceau lucrări de extindere neautorizate. Încă nu se știe ce a provocat prăbușirea aproape totală a acesteia, dar acest lucru s-a întâmplat într-un moment în care copiii se aflau înăuntru și participau la o rugăciune.

După 12 ore de la începutul intervenției, salvatorii au recuperat mai multe trupuri neînsuflețite și au transferat zeci de răniți la spitale. Totodată, presupun că 65 de copii, majoritatea băieți cu vârste între 12 și 17 ani, sunt prinși sub dărâmături. Cel puțin o parte dintre ei sunt în viață.

Unul din ofițerii implicați în misiunea de căutare-salvare a declarat că, în momentul în care sunt identificate persoane sub dărâmături, acestea primesc apă și oxigen până sunt extrase. Intervenția este îngreunată de părțile instabile ale clădirii, care riscă și ele să se prăbușească.

Sursă: Associated Press

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday