Desfășurată duminică în Arizona, comemorarea activistului Charile Kirk a fost transformată într-un amplu eveniment politic, Donald Trump și liderii MAGA rostind “un amestec stângaci de elogii și discursuri de campanie electorală”, remarcă publicația britanică The Guardian.
După ce văduva lui Kirk a spus că îl iartă pe bărbatul acuzat că i-a împușcat mortal soțul, la universitatea din Utah, Donald Trump a declarat că, din acest punct de vedere el nu era de acord cu Charlie Kirk, care nu-și ura adversarii, dar el îi urăște. Deși neobișnuită pentru un președinte american, declarația nu este totuși prima de acest fel făcută de Donald Trump – în iulie, de Ziua Națională a SUA, el a declarat explicit că îi urăște pe democrați.
La un moment dat, Trump a anunțat că va trimite trupele federale la Chicago, pentru că i-ar fi cerut Charlie Kirk acest lucru: “Unul dintre ultimele lucruri pe care mi le-a spus a fost «Vă rog, domnule președinte, salvați Chicago». Și vom face asta, vom salva Chicago de infracțiunile oribile care se petrec acolo”.
Chicago este un “oraș sanctuar” în care imigranții, cu sau fără documente, sunt protejați de legile federale. Donald Trump a declarat deja starea excepțională la Washington DC, invocând o presupusă creștere a infracționalității (în realitate, aceasta este în scădere) pentru a mobiliza Garda Națională și pentru a pune poliția locală în subordinea acesteia.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.