Ministerul britanic al Apărării a explicat că această măsură a fost determinată de intensificarea operațiunilor militare israeliene din Gaza, pe care le consideră “greșite”, subliniind că este nevoie ca soluția să fie una diplomatică, cu încetarea imediată a focului, eliberarea ostaticilor și intensificarea ajutorului umanitar pentru civilii palestinieni. Decizia este prima de acest fel care vizează israelieni, în istoria instituției, și se alătură altor măsuri punitive luate de Marea Britanie, precum suspendarea unor licențe de export de armament către Israel, excluderea oficialilor israelieni de la expoziții militare și amenințarea premierului britanic că va recunoaște oficial statul palestinian la ONU, dacă Israelul nu oprește ofensiva din Gaza.

Directorul general al Ministerului israelian al Apărării, fost absolvent al academiei, a condamnat măsura, denunțând, într-o scrisoare adresată ministerului britanic, “actul discriminatoriu și dizgrațioasa ruptură de tradiția britanică a toleranței și decenței”. Acesta a avertizat, de asemenea, că excluderea Israelului reprezintă un act de auto-sabotaj pentru securitatea britanică, într-un moment în care Israelul apără transporturile maritime internaționale de atacurile rebelilor houthi și împiedică proliferarea nucleară în Iran”. Deciziile Londrei au fost condamnate și de premierul israelian Benjamin Netanyahu, care a acuzat guvernul britanic că “răsplătește Hamas și încurajează terorismul”. 

Royal College of Defence Studies a fost înființat în 1927, în conformitate cu viziunea lui Winston Churchill de a promova o mai bună înțelegere între ofițerii superiori, diplomați, funcționari publici și alți oficiali”. Programul său postuniversitar în studii strategice internaționale se concentrează pe “probleme politice, diplomatice, de securitate, sociale și economice la nivel strategic general – nivelul la care guvernele iau decizii în aceste domenii atât la nivel național, cât și în cadrul comunității internaționale”. Scopul său este să formeze oameni aflați deja în poziții de conducere în domenii de apărare, securitate și politică externă, la nivel strategic. În cadrul acesteia nu sunt admiși doar militari, ci și diplomați și funcționari guvernamentali din diverse țări. Aproximativ 110 membri din Marea Britanie și din străinătate se înscriu, anual, în acest program.

Sursă alternativă: The Telegraph

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday