Sorin Grindeanu susține că sunt “măsuri reparatorii”, care au fost anunțate de PSD încă de la angajarea răspunderii guvernului pe primul pachet de reforme, menit să evite scăderea ratingului de țară. Despre scutirea de CASS a indemnizației de creștere a copilului spune că “este o măsură absolut necesară şi o reparare a unei nedreptăţi făcute femeilor, în condiţiile în care vorbim de persoane aflate într-o situaţie de vulnerabilitate economică şi a stării de sănătate şi, doi, în condiţiile în care România se confruntă cu o mare problemă de natalitate”. Contribuția pentru sănătate (CASS) este de 10% din venitul brut, iar PSD susține că va veni și cu alte proiecte de legi, care ar urma să corecteze și Pachetul 2 de reforme, asumat săptămâna trecută de Guvernul Bolojan.
În același timp, Grideanu își menține poziția față de inteția prim-ministrului de a reduce cu 10% numărul posturilor efectiv ocupate din administrația locală, despre care susține că se face “contabiliceşte”. “Costurile se vor vedea în altă parte, la bunuri şi servicii. Pot exista primării care au cheltuieli de personal de exemplu pentru administrarea domeniului public, care să fie parte a aparatului propriu, iar în alte părţi poate să fie externalizate aceste lucruri, să fie societăţi comerciale. Vei vedea o scădere de personal dacă te uiţi doar la acel parametru şi o scădere de costuri cu personalul, cu salariile, dar în acelaşi timp, concomitent, vor creşte costurile pe bunuri şi servicii. Şi atunci ce am rezolvat? Nimic. Ideea acestei comisii este de a găsi soluţii prin care să reduci cheltuielile cu 10% pe aceste componente. Altfel, dăm bine pe hârtie, externalizăm absolut tot, dar în acest laşi timp cresc costurile pe achiziții de servicii şi nu ai rezolvat absolut nimic”, a explicat Grindeanu.
PSD a blocat adoptarea reformei în administrația locală, iar prim-ministrul Ilie Bolojan a amenințat cu demisia, dacă numărul maxim al posturilor prevăzute de lege nu este redus cu 40%, ceea ce ar însemna o reducere de 10% a celor efectiv ocupate.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.