Un raport realizat de UNICEF, agenție a ONU pentru protecția copiilor, arată că 92% dintre minorii care ajung victime ale exploatării infracționale în Franța, identificați, sunt “copii neînsoțiți”, îndepărtați sub o formă sau alta de părinții lor. Din totalul de victime minore, 81% provin din Africa, “în special din Algeria și Maroc”, iar 19% din Europa, “în principal din România și Bosnia-Herțegovina”, potrivit datelor oferite de agenția guvernamentală franceză de profil (MIPROF). 81% dintre victime sunt exploatate de o persoană din anturajul lor, iar 16% de membri ai familiei.
Organizația solicită Franței să-și revizuiască modul în care abordează traficul de persoane în care sunt implicați minori, acordându-le nu numai statutul de victimă, ci și posibilitatea de a beneficia de îngrijire. În primul rând, acest lucru poate fi realizat prin evaluarea amplorii fenomenului, cu ajutorul unui sistem de încrucișare a datelor între diferite instituții: justiție, protecția copilului, sănătate, imigrație, educație, forțele de ordine. Ulterior, agenția ONU recomandă implementarea unor politici care să prevină exploatarea, informarea copiilor cu privire la riscul legat de traficul de persoane sau ca autoritățile să țină cont de situațiile victimelor în timpul arestului preventiv.
Raportul precizează că minorii care ajung în aceste situații, de exploatare, se confruntă cu diverse obstacole, precum “bariera lingvistică, necunoașterea sistemului de protecție și a drepturilor lor, dificultăți de acces la protecția asistenței sociale pentru copii, la un permis de ședere odată ce devin adulți, la o formare profesională sau la un loc de muncă”. Astfel că exploatatorii profită de aceste situații pentru a obliga copiii să lucreze pentru ei, sub diverse forme de exploatare (prostituție, furt, droguri).
UNICEF amintește în raport că, din cele 49,5 milioane de persoane din întreaga lume care sunt considerate victime ale sclaviei moderne, 28% sunt copii. “În Franța, peste două treimi dintre persoanele afectate de exploatarea infracțională ar avea sub 18 ani”, potrivit MIPROF.
Sursă alternativă: Le Figaro
Foto: Roman Chazov | Dreamstime.com
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.