Potrivit premierului polonez, printre cele 32 de persoane reținute se află un polonez, un columbian, dar și ruși, ucraineni și bieloruși. Donald Tusk a subliniat că activitatea procuraturii și a serviciilor poloneze a confirmat că aceste tentative de sabotaj au fost efectuate la cererea directă a serviciilor rusești. Dintre acestea, una a fost deja condamnată, iar celelalte așteaptă procesul, relatează presa națională din Polonia.

Marți, Agenția de Securitate Internă a anunțat că un columbian în vârstă de 27 de ani “a primit instrucțiuni detaliate cu privire la scopul atacului și la modul de executare a acestuia, inclusiv fabricarea de cocktailuri Molotov și utilizarea unui anumit mijloc de transport“, pentru a desfășura două atacuri prin incendiere asupra unor depozite de construcții, anul trecut. Incidentele au avut loc pe 23 mai la Varșovia, respectiv o săptămână mai târziu, pe 30 mai, la Radom.

S-a confirmat că serviciile rusești, folosind mesageria Telegram, au recrutat sistematic și pe scară largă persoane de origine latino-americană cu experiență militară pentru a efectua recunoașteri în locațiile desemnate, apoi au incendiat instalațiile selectate și au documentat pagubele. Fotografiile și înregistrările au fost apoi utilizate de mass-media de limbă rusă în scopuri de dezinformare și propagandă“, a explicat Agenția de Securitate Internă a Poloniei. Potrivit autorităților poloneze, modul de operare este în concordanță cu evenimente similare identificate în multe țări din Europa Centrală și de Est.

De asemenea, Tusk a avertizat că, indiferent de războiul din Ucraina, amenințarea confruntării din partea Rusiei va rămâne. A spus că acest risc “este evaluat de toată lumea – de americani, de NATO, de aliații noștri europeni – ca o amenințare constantă”.

Oricine destabilizează statul polonez sau încearcă să destabilizeze situația la frontiere ajută direct sau indirect serviciile rusești și, prin urmare, vom acționa fără milă. Le-am cerut miniștrilor să ia măsuri și drastice atât pentru a preveni riscurile, cât și pentru a-i prinde pe toți cei care atacă statul polonez cu bani rusești“, a declarat șeful guvernului polonez.

Foto: Dmitry Krestyaninov | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday