
Purtătorul de cuvânt al forțelor aeriene germane a confirmat că elicopterul s-a prăbușit în râul Mulde, din landul Saxonia, în timp ce efectua un zbor de antrenament.

Conform controlorilor de trafic aerian, elicopterul a dispărut de pe radar între orele locale 10:00 și 10:30 dimineața. În jurul orei 11:30, mai mulți caiaciști care se aflau pe râu au alertat poliția după ce au observat resturi din elicopter plutind pe apă. Până în prezent, nu există informații oficiale privind eventuale victime, au transmis autoritățile locale, în contextul în care și accesul la epavă a fost unul dificil.

În sprijin au fost chemați și scafandri, mai explică pompierii, care precizează că, din cauza scurgerilor de kerosen, a fost nevoie în primă fază de limitarea poluării, înainte de a fi demarată operațiunea de căutare a membrilor echipajului. Totuși, nu este clar câte persoane se aflau în elicopter.
Surse: Euronews, Der Spiegel
Foto: Sören Müller / Media Portal Grimma
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.