
Guvernul a admis, vineri după-amiază, că vicepremierul Dragoş Anastasiu a avut calitatea de martor într-un dosar al DNA, din care a reieșit că una din firmele sale a plătit mită, timp de opt ani (între 2009 și 2017), pentru o inspectoare ANAF. Este vorba despre Georgeta Angela Burlacu, trimisă în judecată în 2018 și condamnată în 2023 la o pedeapsă de 5 ani și 2 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și trafic de influență.
Fiul acesteia, Dragoș Cristian Burlacu, a fost anchetat și el pentru complicitate la luare de mită și la trafic de influență, dar acesta nu a fost condamnat deoarece faptele s-au prescris. Concret, funcționara a solicitat încheierea unui contract de consultanță cu firma fiului ei, iar Eurolines i-a plătit câte 2.000 de euro pe lună, în total circa 150 de mii de euro. În realitate, serviciile au fost fictive, iar în faţa judecătorilor, Dragoş Anastasiu a declarat că “a perceput această propunere ca pe un fel de şantaj, dar şi ca pe o formă de protecţie în relaţia cu ANAF”, spunându-i-se că “totul va fi bine”.
Dragoș Anastasiu a avut o reacție rapidă în urma apariției știrii că una dintre firmele sale a dat mită. “În dosar am fost martor, nu denunțător. Nu a existat nicio acțiune împotriva mea, nu am avut niciun fel de avantaj din punct de vedere juridic (…) Context: Unul cunoscut, din păcate, de prea mulți antreprenori, mai ales în vremurile acelea de acum 15-17 ani. Unii funcționari ai statului român care presau și chiar șantajau firmele, “recomandând” soluții de tip contract de consultanță cu o firmă pusă pe tavă de funcționar pentru a corecta așa-zisele nereguli descoperite în urma controalelor.
Îmi doresc ca din ce în ce mai mulți antreprenori să găsească curajul să nu accepte niciodată presiuni de tipul celor la care mulți dintre noi am fost supuși. Sunt astăzi în Guvernul României și pentru că nu vreau ca alți anterprenori români să mai fie subiectul unui astfel de abuz de putere din partea unor angajați ai statului care ar trebui să lucreze în beneficiul oamenilor, nu împotriva lor”, a scris Anastasiu pe Facebook, vineri după-amiază.
“Vicepremierul Dragoș Anastasiu nu a avut calitate de denunțător, învinuit, inculpat, condamnat în dosarul DNA soluționat prin Hotărârea 1258/2023. Singura sa calitate a fost aceea de martor. A fost audiat în această calitate de procurori și judecători care nu au considerat că sunt întrunite condițiile pentru schimbarea acestei unice calități. Dosarul penal s-a incheiat prin hotărâre defintiva. Circumstanțele cazului nu au nicio legătură cu calitatea de vicepremier și cu atribuțiile domnului Dragoș Anastasiu”, a transmis purtătoarea de cuvânt a guvernului, Ioana Dogioiu.
Dragoş Anastasiu este președintele Eurolines România, specializat în servicii de transport, inclusiv cu autocarul. A fost consilier onorific al preşedintelui interimar Ilie Bolojan şi apoi consilier prezidenţial pentru relația cu mediul de afaceri, odată cu venirea lui Nicuşor Dan la Cotroceni. Din luna iunie, este vicepremier şi conduce Grupul de lucru pentru reforma întreprinderilor publice.
Foto: Inquam / Mălina Norocea
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.