Într-o postarea publicată marți pe rețelele sociale, Departamentul de Stat a afirmat că mii de persoane sunt condamnate pentru că își critică propriile guverne, fără a oferi exemple concrete. Astfel, sunt reluate afirmațiile făcute la începutul acestui an de către vicepreședintele JD Vance. 

“Mesajul orwellian al UE nu va păcăli Statele Unite. Cenzura nu înseamnă libertate”, se arată în mesajul publicat. Mai departe, Departamentul face aluzie la Digital Services Act (DSA), legea europeană privind reglementarea platformelor online: “Tot ce protejează DSA este clasa politică europeană în fața propriului popor.” “Mesaj orwellian” face referință la autorul George Orwell, care a abordat în cărțile sale aspecte precum supravegherea masei, suprimarea libertății de exprimare, a gândirii independente, cât și propaganda. 

Mai multe companii printre care Meta și X (Twitter) s-au confruntat cu acțiuni legale în temeiul DSA, care a intrat în vigoare în 2022. 

Deși Departamentul american de Stat a tăiat mesajul postat de reprezentanța Franței la ONU care a scris:În Europa, omul este liber să vorbească, nu este liber să răspândească conținut ilegal, paradoxal, autoritățile americane au intensificat monitorizarea postărilor de pe rețelele sociale ale străinilor care doresc să intre în SUA, inclusiv ale studenților, ofițerii fiind instruiți să fie atenți la “orice indiciu de ostilitate față de cetățeni, cultură, guvern, instituții sau principiile fondatoare ale Statelor Unite”.

La începutul acestei luni, procurorii din Paris au intensificat o anchetă preliminară privind X, platformă deținută de Elon Musk, suspectată de “bias algoritmic” (prejudecăți ale algoritmului) și “extracție frauduloasă de date”. Compania a respins acuzațiile și refuză că coopereze cu autoritățile franceze, susținând că mișcarea este motivată politic și prezintă o amenințare la adresa libertății de exprimare. 

În același timp, Comisia Europeană a declarat că a purtat discuții cu X, săptămâna trecută, cu privire la chatbotul dezvoltat de xAI, Grok, care a început să genereze automat răspunsuri antisemite și laude la adresa lui Adolf Hitler. Problema a fost rezolvată ulterior, însă oficialii europeni nu au exclus deschiderea unei anchete oficiale. 

Postarea Departamentului pare să continue abordarea critică a administrației americane față de politicile UE privind abordarea conținutului online. În luna martie, Brendan Carr, președintele Comisiei Federale pentru Comunicații (FCC), avertiza într-un discurs la că aceste reglementări amenință libertatea de exprimare. În plus, la Conferința de Securitate de la München, în februarie, vicepreședintele JD Vance a lansat un atac la adresa guvernelor europene, denunțând ceea ce el a numit “retragerea Europei din valorile sale fundamentale”. 

Surse: Politico, FT

Foto: Marcel De Grijs | Dreamstime.com

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday