Peste o mie de persoane s-au adunat în fața Hotelul Bell din Epping, Essex, care găzduiește migranți. Protestele durează de mai multe zile, și au urmat arestării unui etiopian de 38 de ani, solicitant de azil, pus sub acuzare pentru mai multe agresiuni sexuale, inclusiv că a încercat să sărute o adolescentă de 14 ani.
Duminică, manifestanții au aruncat cu sticle și fumigene asupra polițiștilor și au scandat lozinci împotriva imigranților, precum “trimiteți-i acasă” sau “salvați-ne copiii”.
🇬🇧 Unrest breaks out in the English town of #Epping, clashes with police caught on video.
Residents are outraged after reports that a young girl was sexually assaulted by an immigrant. pic.twitter.com/aM3dVHrtob
— Martin Kuban 🇩🇪 (@_MartinKuban) July 21, 2025
“Din păcate, am văzut cum un protest care începuse pașnic a escaladat în acte de violență nechibzuită, în care indivizi au rănit din nou unul dintre ofițerii noștri și au avariat un vehicul de poliție“, a transmis poliția britanică.
Joi, când a etiopianul a ajuns în fața instanței, mai mulți protestatari au înconjurat hotelul unde se presupune că acesta este cazat, iar manifestația, formată din locuitorii orașului, a degenerat. Opt polițiști au fost răniți și mai multe mașini ale forțelor de ordine au fost vandalizate, iar trei protestatari au fost arestați.
Presa britanică relatează că mai multe persoane călătoresc spre Essex din alte părți ale UK, pentru a se alătura manifestației, din solidaritate pentru locuitori.
Surse: BBC, The Guardian
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.