Deocamdată CCR a comunicat doar că judecătorii au votat în unanimitate că Legea nr. 406/2001 este neconstituțională pentru că ar retroactiva, pentru că nu are norme tranzitorii (adică o perioadă de tranziție) și pentru că ar încălca principiul legalității.

Totuși, legea din 2001, prin care se prevede că un fost președinte își pierde privilegiile a fost adoptată și publicată în octombrie, cu șase luni înainte ca Înalta Curte de Casație și Justiție să decidă definitiv că fostul președinte a fost turnător al fostei Securități comuniste. Totuși, Traian Băsescu a declarat în repetate rânduri că nu a colaborat cu poliția politică a regimului comunist, iar, ulterior, în instanță, a susținut că el a colaborat cu serviciul de contrainformații militare și că abia la Revoluție ar fi aflat că acesta făcea parte din Securitate.

Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Direcția a IV-a a Securității s-a ocupat de contrainformații militare. Băsescu a fost președinte al României între 2004 și 2014 și, în calitate de fost șef al statului reintră, pentru tot restul vieții, în posesia dreptului de a avea:

  • folosința gratuită a unei locuințe de protocol și a unui spațiu pentru organizarea cabinetului de lucru, încadrat cu un post de consilier și un post de secretar, ambele atribuite cu destinația de reședință;
  • o indemnizație lunară în cuantum egal cu 75% din indemnizația acordată Președintelui României în exercițiu;
  • paza și protecție, precum și folosință gratuita a unui autoturism.

Foto: Inquam Photos / George Călin

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday