Într-o declarație de presă, premierul desemnat Ilie Bolojan a anunțat că sunt îndeplinite condițiile pentru validarea noului guvern, care vor avea loc mâine. De asemenea, acesta a prezentat propunerile PNL pentru alte patru ministere.

  • La Ministerul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu își va continua mandatul;
  • În cazul Ministerului Educației, își va continua mandatul Daniel David;
  • Pentru Finanțe, Bolojan a spus că alegerea PNL este Alexandru Nazare;
  • La Fonduri Europene, PNL îl nominalizează pe Dragoș Pîslaru.

În cazul MAI și Educației, Ilie Bolojan a subliniat că “se bazează pe experiența și pe competența pe care miniștrii dovedit-o” în trecut. În cazul desemnărilor noi, Bolojan a spus că mizează pe experiență mare în domeniile în care sunt nominalizați.

Premierul a menționat că, tot săptămâna viitoare, “este foarte posibil să avem o vacantare a poziției de președinte al Senatului, în această situație, propunerea PNL va fi domnul Mircea Abrudean, în prezent senator, care a asigurat în lunile trecute interimatul”. În ceea ce privește Cancelaria, “mâna dreaptă a prim-ministrului”, PNL îl susține pe Mihai Jurca pentru funcția de șef al acestei structuri-cheie.

Florin Manole, desemnatul PSD pentru Ministerul Muncii, a anunțat reprezentanții în guvern ai partidului, în urma ședinței de astăzi.

  • Vicepremier – Marian Neacșu;
  • Ministrul Sănătății – Alexandru Rogobete;
  • Energie – Bogdan Ivan;
  • Agricultură – Florin Barbu;
  • Justiție – Radu Marinescu;
  • Transporturi – Ciprian Șerban;
  • Muncii – Florin Manole.

USR a nominalizat, ieri, patru portofolii:

  • Ministerul Apărării – Ionuț Moșteanu (care va deveni și vicepremier);
  • Ministerul de Externe – Oana Țoiu;
  • Ministerul Economiei și Digitalizării – Radu Miruță;
  • Ministerul Mediului – Diana Buzoianu.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday