Este vorba de o aeronavă Airbus A340 care aparține companiei de charter Legend Airlines. Potrivit siteului acesteia, firma are doua astfel de avioane, cu care realizează curse speciale.

Potrivit presei franceze, avionul, în care se aflau pasageri indieni, veniți din Emiratele Arabe Unite, a efectuat o oprire tehnică pe Vatry, un mic aeroportul din departamentul Marne, aflat în nord-estul Franței. Autoritățile franceze au oprit aeronava la sol și au arestat câțiva dintre pasagerii săi, iar ceilorlalți li s-a oferit temporar cazare în incinta aeroportului, care a fost de altfel închis pentru restul zborurilor. Un comunicat al prefectului din Marne arată că salonul de sosiri al aeroportului a fost transformat într-o zonă de așteptare cu paturi.

Procurorii spun că au primit o informație anonimă potrivit căreia la bord se află victime ale traficului de persoane și migranți ilegali. Fiind vorba de cetățeni indieni, autoritățile din India au fost de asemenea informate și sunt implicate în investigație.

Un avocat al companiei Legend Airlines a declarat canalului francez de știri BFMTV că aceasta este gata să coopereze cu autoritățile franceze și speră că avionul ar putea fi eliberat din custodie în maximum două zile.

Sursa: BFMTV

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday