Câteva sute de membri ai unor organizații de evrei s-au adunat lângă complexul Capitoliului pentru a protesta împotriva războiului din Orientul Mijlociu, izbucnit pe 7 octombrie. Îmbrăcați în tricouri negre inscripționate cu diferite mesaje, precum Evreii cer încetarea focului acum” și “Atacurile nu au loc în numele nostru, aceștia au cântat și aplaudat, cerând încetarea focului în Gaza și solicitând Administrației Biden să facă presiuni pentru a se ajunge la un acord de pace.

Referitor la pătrunderea în una dintre clădirile administrative ale Capitoliului, de lângă clădirea principală, autoritățile precizează că protestatarii au intrat în mod legal, pe la punctele de control pentru vizitatori, însă li s-a atras atenția că nu vor avea voie să protesteze, să facă scandări și să afișeze bannere.

Cel puțin 200 de persoane au fost arestate de polițiști, care au adăugat: I-am avertizat pe protestatari să înceteze să mai protesteze și, când nu s-au conformat, am început să-i arestăm. Nu au respectat avertismentele poliției după ce au început demonstrațiile”. Protestatarii, ca și restul publicului, pot intra în mod legal în complexul Capitoliului și riscă să aibă probleme doar atunci când tulbură liniștea publică, a conchis un purtător de cuvânt al poliției. În apropierea protestului evreilor, a avut loc o manifestație separată în sprijinul palestinienilor, însă între cele două grupuri nu au fost violențe.

Surse: Sky News, CBS News

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday