DNA precizează că Dorin Meran, comisar-șef al Comisariatului județean Tulcea din cadrul Gărzii de Mediu, a fost reținut pentru 24 de ore, pentru luare de mită în formă continuată.
În intervalul 30 august – 4 septembrie, arată procurorii, Meran ar fi cerut de la un om de afaceri “suma de 25 de mii de lei și alte foloase necuvenite, pentru a-i aplica acestuia o amendă mai mică ori chiar sancțiunea avertismentului ca urmare a unui control efectuat de către inculpat la un punct de lucru al unei societăți comerciale administrată de martor”.
Astfel, luni, 4 septembrie, Meran a primit în mașina sa suma de bani cerută, moment în care a fost prins în flagrant.
Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.
Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.