Update 5: În timpul unei conferințe de presă la Moscova, purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Igor Konașenkov, a declarat că un bombardier ucrainean Su-24, un avion de luptă Su-27, trei elicoptere Mi-8 cu o forță de aterizare și două drone de atac fabricate în Turcia au fost doborâte. “Nava de asalt amfibie ucraineană Stanislav a fost, de asemenea, distrusă”, a adăugat el.

Ministerul a postat și un videoclip care pretinde să arate apărarea antiaeriană a Rusiei de pe Insula Șerpilor doborând o dronă, în aceeași zi în care Ucraina a susținut că a distrus o navă de patrulare din clasa Serna a forțelor ruse în Marea Neagră.

Update 4: Ministerul rus al Apărării susține că rachete de înaltă precizie au distrus avioane ucrainene pe aerodromurile din regiunile Arciz, Odesa și Voznesensk și că rachetele sale Iskander au lovit echipamentele americane și europene în apropiere de Harkov.

Oficiali ucraineni au declarat anterior că șase rachete au lovit regiunea Odesa, fără a fi raportate victime. Unele au distrus o fabrică de mobilă dintr-o zonă rezidențială, în timp ce alte două au lovit un culoar de evacuare deja deteriorat, potrivit Reuters.

Update 3: Vicepremierul Ucrainei, Irina Vereșciuk, a declarat pe canalul său de Telegram că toate femeile, toți copiii și bătrânii au fost evacuați din oțelăria Azovstal din Mariupol. Potrivit CNN, până sâmbătă dimineața, se estima că mai mult de 100 de civili – inclusiv copii – erau încă prinși înăuntru, împreună cu câteva sute de soldați, mulți dintre ei răniți.

Ordinul președintelui a fost îndeplinit”, a declarat Vereșciuk. “Această parte a operațiunii umanitare din Mariupol a fost finalizată”.

Separat, personalul general al Forțelor Armate Ucrainene a spus că forțele ruse continuă să blocheze trupele ucrainene în interiorul uzinei și că folosesc artilerie și tancuri în timpul operațiunilor de asalt. 

Update 2: Forțele ruse au reluat atacurile cu rachetă și în două locații din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei. Guvernatorul local Dmitro Zhyvytskyi a scris pe Telegram că un polițist de frontieră a fost rănit în urma atacurilor din orașele Myropilske și Hotin. Oficial, forțele ruse s-au retras complet din regiunea Sumî la începutul lunii aprilie, după ce au avansat în anumite părți ale regiunii la începutul războiului.

Update 1: Potrivit purtătorului de cuvânt al administrației regionale din Odesa, mai multe rachete au lovit astăzi orașul-port din sudul Ucrainei. Oficialul a declarat că loviturile au urmat după ce alte patru rachete de croazieră au fost lansate de către Rusia mai devreme în cursul zilei.

Inamicul continuă nu numai distrugerea fizică a infrastructurii regiunii, ci și presiunea psihologică asupra populației civile”, a declarat Comandamentul Operațional al armatei ucrainene. Nu au fost raportate victime.

De asemenea, Ministerul ucrainean al Apărării susține că o dronă ucraineană Bayraktar TB2 a lovit o navă de patrulare din clasa Serna a forțelor ruse în Marea Neagră, potrivit unei postări pe pagina de Twitter a instituției: “Defilarea tradițională a flotei ruse de la Marea Neagră din 9 mai a acestui an va avea loc lângă Insula Șerpilor – pe fundul mării.

Știrea inițială: Pentagonul NU confirmă lovirea unei fregate ruse lângă Insula Șerpilor. În ultimele 24 de ore, ucrainenii au continuat eliberarea localităților de lângă Harkov, în timp ce Armata Rusă forțează în Donbas.

Pe rețelele de socializare și în presa ucraineană a circulat ieri o informație și chiar un film care ar fi arătat lovirea fregatei ruse Amiral Makarov, lângă Insula Șerpilor. Deși această informație a fost preluată de tabloidele britanice, încă nu este clar dacă filmul respectiv este un fals. Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a declarat aseară că Statele Unite nu pot confirma atacul raportat asupra navei ruse și a adăugat că “ne-am uitat după asta toată ziua”. De altfel, nici nu a existat o raportare oficială din partea ucraineană asupra unei astfel de lovituri, așa cum s-a întâmplat în cazul Moskva. Biziday va updata aceste informații atunci când ele vor veni din surse credibile.

Frontul de Est. Potrivit ISW, contraofensiva ucraineană la nord și la est de Harkov a dus la eliberarea mai multor localități, în ultimele 24 de ore. “Spre deosebire de contraatacurile mai localizate pe care forțele ucrainene le-au condus pe tot parcursul războiului pentru a securiza poziții cheie și a perturba operațiunile ofensive rusești, în jurul Harkovului Armata Ucraineană demonstrează capacitatea de a lansa operațiuni ofensive la scară mai mare decât am observat până acum în război”, arată ISW.

Deși este puțin probabil ca forțele ucrainene să amenințe în mod direct liniile de comunicație terestre rusești către Izium, acțiunea eliberează din presiunea pusă de ruși asupra celui de-al doilea cel mai mare oraș al Ucrainei.

Rușii nu au făcut niciun avans la Izium, dar s-au dus lupte grele lângă Severodonețk, la este de Izium. Ofensiva rusă pentru cucerirea Donbasului se concentrează acum dinspre est, dar șansele de încercuire a forțelor ucrainene par a fi scăzut.

Mariupol. Forțele ruse au continuat atacurile asupra fabricii Azovstal. ISW nu poate confirma niciun progres specific, nici raportările de pe canalele pro-ruse Telegram care susțin că rușii ar fi capturat 100 de militari ucraineni care încercau să scape din Azovstal. Președinția Ucrainei a anunțat că Armata Rusă a deschis focul, atacând cu rachete antitanc vehiculele care evacuau civili din Azovstal.

Frontul de Sud. În ultimele 24 de ore, rușii au oprit atacurile spre Krivoi Rog și Zaporijie, continuând însă bombardamentele.

Analiza integrală ISW

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday