FRF menționează într-un comunicat faptul că UEFA a anunțat prin decizia Comitetului Executiv care a avut loc azi, faptul că EURO U21 din 2023 va fi găzduit de România și Georgia. Turneul final, la care vor participa 16 echipe, între care reprezentativele țărilor-gazdă, va fi organizat la Cluj-Napoca și București, fiecare oraș urmând a fi gazda unei grupe. Stadioanele din România, vor fi: Arena Națională (București), Stadionul Steaua (București), Cluj Arena (Cluj-Napoca) și Dr. Constantin Rădulescu (Cluj-Napoca).

Meciul de deschidere va avea loc în România, iar ultimul act al competiției se va desfășura în Georgia.

România devine astfel singura țară europeană gazdă la două turnee finale U21, după cel găzduit în 1998. Campionatul European în formatul cu țară sau țări-gazdă a debutat în 1994 și ediția 2023 va fi cea cu numărul 16 de acest fel. Până acum au fost gazde, o singură dată, cronologic: Franța, Spania, România, Slovacia, Elveția, Germania, Portugalia, Olanda, Suedia, Danemarca, Israel, Cehia, Polonia, Italia, Ungaria și Slovenia (2021).

Sursa: FRF.

Foto: Unsplash/Nathan Rogers

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday