TASS și RIA au precizat că oficialul se numește Dmitri Fedotkin și că neagă acuzațiile aduse de FSB (serviciul de securitate al Rusiei).

Conform Reuters, profilul lui Fedotkin de pe site-ul Linkedin arată că acesta a fost managerul stației Aeroflot din Marea Britanie în ultimii cinci ani, iar înainte de asta a fost trei ani managerul pentru Regatul Unit al companiei.

Surse citate de agențiile de știri ruse afirmă că Fedotkin a transmis secretele legate de situația socială și politică a Rusiei către serviciul de informații externe britanic MI6, dar că nu a avut acces la secrete privind industria aeronautică.

Aeroflot a precizat că nu deține informații cu privire la acest caz, în timp ce ambasada Marii Britanii din Moscova spune că toate întrebările trebuie adresate autorităților ruse. În cazul în care va fi găsit vinovat de înaltă trădare, Fedotkin riscă la până la 20 de ani de închisoare.

Relațiile diplomatice dintre Londra și Moscova sunt în cel mai rece punct de după Războiul Rece, în urma otrăvirii din 2018 a lui Serghei Skripal, pe teritoriul Marii Britanii.

Rusia reține periodic soldați, oameni de știință și angajați ai statului sub suspiciunea că transmit secrete de stat către puteri străine. Serviciul Federal de Securitate (FSB) a reținut luna trecută un militar și pe fratele acestuia, în vestul Rusiei, sub acuzația că au transmis secrete de stat Estoniei.

Sursă alternativă: Reuters.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday