Potrivit CNN, la Pentagon domnește îngrijorarea, printre militari și oficiali civili, toată lumea întrebându-se ce urmează și de ce face președintele în exercițiu aceste schimbări.

Pe lângă secretarul pentru Apărare (echivalentul ministrului), au demisionat sau au fost înlocuiți șeful administrativ, cel pentru politici de apărare precum și subsecretarul pentru informații secrete. 

În locul lor, Donald Trump a numit oameni destul de controversați – un general în rezervă care promovează o teorie potrivit căreia CIA ar fi vrut să îl omoare pe Trump, precum și alți doi apropiați ai lui Michael Flynn, fostul secretar implicat în Afacerea Rusia.

Potrivit CNN, în interiorul Pentagonului se vorbește despre o retragere rapidă și prematură din Afganistan (până la Crăciun), dar cea mai importantă îngrijorare se referă la o eventuală utilizare a armatei în cazul izbucnirii unor proteste, fiind cunoscut faptul că fostul secretar al Apărării s-a opus în vară unei astfel de cereri venite de la Președintele Trump.

Noul secretar al Apărării, Christopher Miller, s-a aflat în spatele deciziilor lui Donald Trump privind Iranul, precum și a unor decizii din războaiele din Siria și Irak. Odată ajuns la Pentagon, el le-a spus subordonaților să nu se aștepte la „schimbări semnificative în acest moment”, dar imediat după aceea au început demisiile și schimbările subsecretarilor de stat.

Potrivit CNN există tensiuni și la vârful CIA și FBI, Donald Trump cerând insistent șefilor serviciilor secrete americane să expună dovezi ale existenței unui stat paralel care ar complota împotriva administrației sale.

Sursă alternativă: CNN

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday