În septembrie 2020, au fost produse în România un număr de 57.846 de autoturisme, o creștere de +55.7% față de perioada similară din 2019 (37.153 de unități).

Dintre acestea 36.416 de unități au fost produse în uzina Dacia de la Mioveni și 21.430 de unități au fost produse de uzina Ford de la Craiova, conform datelor ACAROM.

În condițiile în care Dacia și Ford au avut activitatea suspendată timp de peste o lună, pe primele 9 luni din 2020, producția totală de autoturisme în România se ridică la 304.875 unități, în scădere cu -14.07% față de perioada similară din 2019, respectiv 354.812 unități.

Luna aceasta, 17 cazuri de coronavirus au fost confirmate la uzina Ford, însă compania a precizat că nu a fost afectată producția.

Pe modele, producția de autoturisme în primele nouă luni ale anului 2020 se prezintă astfel:

  • DACIA Duster – 129.583 unități
  • FORD EcoSport & Puma –123.104 unități
  • DACIA Logan – 27.222 unități
  • DACIA Sandero – 17.843 unități
  • DACIA Logan MCV – 7.321 unități

Sursa date: ACAROM

Foto: Inquam Photos / Adel Al-Haddad

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday