BBC pune în oglindă evoluția campaniei din 2016 cu cea de acum, observând că și atunci sondajele de opinie o dădeau pe Hillary Clinton câștigătoare clară, la fel cum Joe Biden este creditat acum cu un avantaj chiar mai mare pe care îl avea Clinton în 2016. Dar în statele cheie, cele care nu sunt clar republicane sau democrate, avantajul nu este atât de mare iar Donald Trump mizează pe un eveniment care poate genera efectul pe care l-a avut în 2016 anunțul șefului FBI de redeschidere a investigației privind emailurile lui Clinton.

BBC observă că marile surprize de până acum ale lunii de dinainte de alegeri – infectarea cu coronavirus a lui Donald Trump și dezvăluirile privind neplata taxelor ani la rând, nu îl favorizează pe actualul președinte.

Diferența mai poate fi făcută și de dezbaterile electorale. Prima dezbatere nu a dat un câștigător clar, fiind caracterizată de “haos”. A doua dezbatere, care trebuia să aibă loc noaptea trecută, practic nu a existat. Donald Trump a refuzat organizarea unei dezbateri online, la distanță, iar cei doi candidați au fost în direct la emisiuni cu moderatori diferiți, în stiluri de vorbire diferite, difuzate însă la aceeași oră.

Trump a refuzat să condamne în mod explicit mișcarea conspirativă ”QAnon”, spunând că nu are idee despre ce e vorba, a dat mesaje în contradicție cu CDC despre purtarea măștii, în timp ce Joe Biden s-a concentrat pe explicarea planului său de impozitare a celor cu venituri mai mari de 400 de mii de dolari pe an. Experții consideră că șansa actualului președintelui american este ca la următoarea dezbatere să se prezinte cu un ton mai calm.

Analiștii mai cred că, deși a avut o campanie “corectă”, Joe Biden încă nu este stăpân pe întreaga situație și mai ales pe echipa sa de campanie. Aceasta este formată din oameni aflați în puternic contrast, foști republicani alături de democrați susținători ai clasei muncitoare, minorități etnice sau așa numiții “liberali adevărați”. La această lipsă de siguranță mai contribuie și vârsta lui Biden, care nu doar o dată a dat semne că i-ar fi destul de greu să-și ducă un eventual mandat până la final.

El a reușit în ultimele săptămâni să obțină sume record din donații, ceea ce i-a oferit un avantaj financiar suplimentar în ultimele săptămâni, însă acest avantaj este considerat încă firav. Continuând comparația cu alegerile din 2016, BBC remarcă faptul că redeschiderea anchetei FBI privind e-mailurile lui Clinton, cu doar 11 zile înainte de alegeri, a concentrat agenda publică pe acest aspect, ceea ce a permis echipei de campanie a lui Trump “să respire”. Repetarea unui eveniment politic similar îi poate asigura un nou mandat candidatului republican, care a anunțat recent că pregătește “niște dezvăluiri” despre Biden.

Analiza integrală: BBC

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday