Moralul oamenilor de afaceri s-a îmbunătățit pentru a cincea lună la rând, semn că cea mai mare economie din Europa se bucură de o recuperare după șocul provocat de pandemie în prima jumătate a anului.

Încrederea acestora în economie a crescut în septembrie potrivit unui sondaj al Ifo Institute (institutul de cercetării economice). Indicele încrederii a crescut la 93.4, de la 92.5 în august. Aceasta este cea mai mare valoare din februarie, când indicele a fost de 95.9. 

„Economia germană se stabilizează în ciuda numărului crescut de infectări”, a declarat președintele Ifo, Clemens Fuest, adăugând că firmele și-au evaluat situația actuală a afacerii mai optimist decât în luna precedentă. Totodată, industria germană își revine, iar așteptările pentru exporturi s-au îmbunătățit semnificativ. 

Cu toate acestea există și cifre negative. În sectorul serviciilor, previziunile au scăzut pentru prima dată în cinci luni. Moralul celor care dețin afaceri în turism s-a deteriorat din nou din cauza faptului că numărul infecțiilor a crescut constant în ultimele săptămâni.

„Atât eforturile din zona de sănătate, cât și cele privind economia trebuie să se concentreze acum pe îmbunătățirea economică continuă într-un ritm satisfăcător”, spun economistul Fritzi Koehler-Geib, citat de Reuters.

Economia germană s-a contractat cu 9.7% în al doilea trimestru, dar pentru al treilea trimestru Institutul preconizează o creștere de 6.6%. Guvernul a lansat din martie o serie de măsuri pentru a amortiza impactul.

Sursă: Reuters.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday