Polițiștii încercau să aresteze un bărbat suspectat de furtul unui vehicul. În timpul operațiunii acesta a scos o grenadă și a amenințat că îl va ucide pe unul dintre ofițeri, a declarat ministrul adjunct de Interne, Anton Gerashchenko, pe Facebook.

După negocieri, bărbatul a fost de acord să-l elibereze pe polițistul ostatic în schimbul altui polițist, un colonel. Ulterior, cei doi au plecat într-o mașină furnizată chiar de poliție.

“Negocierile sunt în curs. Încercăm să-l convingem pe atacator să se predea, fără a-i răni pe alții sau pe el”, a spus Gerashchenko.

Este a doua situație cu luare de ostatici din Ucraina, în doar trei zile. Marți, un bărbat înarmat a luat ostatice într-un autobuz 13 persoane. Ulterior, atacatorul s-a predat, în urma unei discuții telefonice cu președintele Zelenski.

 

Sursa: Reuters.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday