FMI afirmă că boom-ul investițiilor în inteligența artificială permit Statelor Unite să evite “o încetinire bruscă a economiei”, care ar fi fost cauzată de introducerea tarifelor de import de către Donald Trump. În raportul său de toamnă, Fondul a emis previziuni ceva mai optimiste pentru economia globală decât în primăvară, când avertiza că războiul comercial al lui Donald Trump riscă să arunce lumea într-o încetinire economică semnificativă.

Totuși, SUA sunt acum sub risc de creștere a inflației, a avertizat economistul-șef al FMI, dar ar putea obține în acest an o creștere reală a PIB de +2%.

FMI și-a majorat proiecția de creștere a economiei globale pentru 2025 cu 0,2%, față de ultima sa estimare, anticipând că PIB-ul mondial va crește cu +3,2% în acest an, puțin sub nivelul din 2024.

În timp ce Marea Britanie ar urma să înregistreze o creștere de +1,3% în 2025, Zona Euro va înregistra un avans de +1,2%, fiind puternic frânată de Germania (+0,2%), Austria (+0,3%) și Italia (+0,5%). Din țările est-europene, Ungaria (+0,6%) și România (+1%) vor avea cea mai slabă creștere, în acest an, ambele țări fiind marcate de o inflație ridicată. În primăvară, Fondul estima o creștere de 1,6% pentru România în acest an.

Economia Chinei va crește cu 4,8% în 2025, în timp ce Rusia ar urma să înregistreze o creștere de +0,6%.

Sursa: FMI

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday