Ministerul Finanțelor anunță că România a obținut vineri, 13 noiembrie, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional. Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources a respins în totalitate cererea reclamanților, menținând integral hotărârea arbitrală pronunțată în 8 martie 2024.

Concret, “prin această decizie, care epuizează ultima cale extraordinară de atac prevăzută de Convenția ICSID, hotărârea arbitrală prin care au fost respinse integral pretențiile de aproximativ 6,5 miliarde de dolari formulate împotriva României rămâne definitivă și obligatorie. Totodată, Comitetul a dispus obligarea reclamanților la plata cheltuielilor aferente procedurii de anulare”, transmite Ministerul.

Instituția detaliază că suma pretinsă reprezintă echivalentul a aproximativ 31,5 miliarde lei, respectiv circa 1,5% din PIB-ul brut al României în acest an.

Ministerul mai arată că “rezultatul confirmă că statul român și-a respectat obligațiile internaționale față de investitorii străini și că deciziile autorităților române privind protecția mediului, a patrimoniului cultural și a intereselor comunităților locale au fost luate cu respectarea cadrului legal. Peisajul minier de la Roșia Montană, înscris în anul 2021 pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO, rămâne astfel protejat, iar România nu va suporta niciun cost pentru apărarea acestor valori. Totodată, decizia transmite un mesaj de predictibilitate și de încredere: România este un stat care își respectă angajamentele internaționale, care protejează investițiile realizate cu bună-credință și care, în același timp, își apără cu succes interesele în fața instanțelor și tribunalelor internaționale atunci când pretențiile formulate împotriva sa sunt nefondate”.

Mai departe, a prezentat cronologia evenimentelor:

  • Reclamanții au susținut că România ar fi încălcat Acordurile bilaterale pentru promovarea și protejarea reciprocă a investițiilor încheiate cu Canada (ratificat prin Legea nr.356/2009) și cu Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (ratificat prin Legea nr.109/1995) și au solicitat despăgubiri de aproximativ 6,5 miliarde de dolari – cea mai mare pretenție financiară formulată vreodată împotriva statului român într-un arbitraj internațional.
  • Tribunalul de arbitraj a stabilit, la 8 martie 2024, că România nu a încălcat niciuna dintre obligațiile asumate prin cele două tratate bilaterale de investiții și a respins în totalitate pretențiile reclamanților. D
  • Decizia din data de 13 noiembrie 2026 confirmă această hotărâre și închide definitiv, în sistemul ICSID, un litigiu care a durat mai mult de un deceniu – de la înregistrarea cererii de arbitraj, în anul 2015, până la epuizarea căii extraordinare a anulării.
  • Procedura de anulare este singura cale de atac prevăzută de Convenția ICSID împotriva unei hotărâri arbitrale. Reclamanții au solicitat anularea în întregime a hotărârii, invocând o pretinsă constituire necorespunzătoare a tribunalului de arbitraj și o abatere gravă de la normele fundamentale de procedură, iar în subsidiar anularea parțială, pentru pretinsa depășire a competențelor și pentru nemotivare.
  • Comitetul ad-hoc, format din Dr.Eduardo Zuleta (președinte), Prof.Lawrence Boo și Prof.Maxi Scherer, a respins toate motivele invocate. Procedura s-a desfășurat în perioada iulie 2024 – noiembrie 2026 și a presupus schimburi ample de memorii scrise și o audiere a părților. Potrivit art.53 din Convenția ICSID, hotărârea arbitrală nu mai poate fi supusă niciunei alte căi de atac, astfel încât rezultatul obținut de România este definitiv.

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday