Scrutinul este considerat un referendum asupra primilor doi ani ai celui de-al doilea mandat al lui Donald Trump. Deși numele președintelui nu apare pe buletinele de vot, rezultatul va arăta în ce măsură americanii susțin direcția în care acesta conduce țara. În plus, va influența decisiv raportul de forțe politice până la următoarele alegeri prezidențiale, din 2028.

Americanii sunt chemați astăzi la urne pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial (midterm elections), un scrutin care va stabili cine controlează Congresul SUA în următorii doi ani și cât de mult va putea Donald Trump să-și impună agenda politică. Toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanților și 35 dintre cele 100 de locuri din Senat sunt puse în joc. În paralel, au loc alegeri pentru guvernator în 36 de state și numeroase alte funcții la nivel local.

Congresul american este format din două camere: Camera Reprezentanților și Senatul. Împreună, acestea adoptă legi federale, aprobă bugetul și controlează cheltuielile guvernului. De asemenea, Senatul confirmă numeroase numiri importante făcute de președinte, inclusiv în administrație și în sistemul judiciar.

În Camera Reprezentanților sunt aleși toți cei 435 de membri, fiecare pentru un mandat de doi ani. În prezent, republicanii au o majoritate fragilă, de 219 la 214, astfel că democrații au nevoie de un câștig net de doar patru locuri pentru a prelua controlul camerei. Toate mandatele sunt puse în joc la fiecare doi ani.

În Senat, unde mandatele sunt de șase ani, sunt organizate alegeri pentru 35 de locuri. Republicanii dețin în prezent 53 de mandate, iar democrații au nevoie de un câștig net de patru locuri pentru a ajunge la majoritate. Misiunea lor este însă mai dificilă, deoarece trebuie să câștige în mai multe state în care Donald Trump a obținut victorii consistente la alegerile prezidențiale din 2024. În cazul unui Senat împărțit egal, vicepreședintele JD Vance are votul decisiv, ceea ce înseamnă că democrații trebuie să ajungă la 51 de mandate pentru a controla camera.

Cele mai urmărite confruntări pentru Senat sunt în Michigan, Texas, Ohio, Iowa, Maine, Alaska și Carolina de Nord. În Camera Reprezentanților, rezultatul va depinde de un număr relativ mic de circumscripții disputate, întrucât majoritatea locurilor sunt considerate sigure pentru unul dintre cele două partide.

Costul vieții și războiul cu Iranul, principalele teme ale campaniei

Republicanii pornesc în acest scrutin într-un context dificil. Sondajele indică o scădere puternică a popularității lui Donald Trump, al cărui nivel de aprobare a ajuns în jurul valorii de 35%. Principala nemulțumire a alegătorilor este costul vieții, în special prețurile alimentelor și carburanților, care au crescut în ultimele luni.

Războiul cu Iranul, început în februarie de SUA și Israel, a contribuit la scumpirea energiei. Prețul unui galon de motorină, care era de aproximativ 3,75 dolari înainte de începerea conflictului, a ajuns la un nivel record de 6,52 dolari în septembrie. În același timp, inflația a urcat de la 3%, la începutul mandatului lui Trump, la aproximativ 3,7%. Economiștii apreciază că politica tarifară agresivă a administrației americane a contribuit și ea la presiunile asupra prețurilor. Donald Trump a încercat să dea vina pe Ucraina și pe atacurile asupra rafinăriilor rusești pentru scumpirea carburanților.

Nemulțumirile se resimt inclusiv în state tradițional republicane, precum Iowa, Kansas, Texas și Ohio. Un semn al îngrijorării republicanilor este faptul că aceștia au investit sute de milioane de dolari în publicitate electorală și au organizat campanii în state în care, în mod normal, ar fi trebuit să câștige fără dificultăți. Donald Trump a participat la numeroase mitinguri, inclusiv în Iowa și Kansas, încercând să mobilizeze electoratul propriului partid.

Președintele le-a cerut chiar alegătorilor să voteze ca și cum el însuși ar candida. Mesajul reflectă importanța pe care Trump o acordă scrutinului, dar și o problemă pentru republicani: popularitatea sa, care în trecut reprezenta un avantaj electoral, ar putea deveni acum o vulnerabilitate.

Totuși, nemulțumirea față de Trump nu înseamnă automat că alegătorii vor vota cu democrații. Sondajele arată că și Partidul Democrat are o imagine negativă în rândul unei părți importante a populației. Unii alegători republicani sunt nemulțumiți de război și de prețuri, dar nu sunt dispuși să susțină un partid ale cărui valori politice și sociale le resping. Prin urmare, democrații ar putea câștiga mai degrabă pentru că alegătorii sunt nemulțumiți de republicani decât pentru că au devenit ei înșiși mai populari, explică unii analiști. 

Ce se întâmplă dacă democrații preiau controlul uneia dintre camere

Analiștii consideră că democrații au șanse mari să câștige Camera Reprezentanților, în timp ce preluarea Senatului este mult mai dificilă. Dacă vor obține majoritatea în Camera Reprezentanților, vor putea bloca sau întârzia proiectele legislative ale Administrației Trump și vor avea un control mai mare asupra activității guvernului prin intermediul comisiilor parlamentare.

Mai important, vor putea declanșa anchete asupra administrației prezidențiale, inclusiv în legătură cu presupuse conflicte de interese, cheltuielile de la Casa Albă sau acțiunile agenției pentru imigrație ICE. De asemenea, ar putea iniția proceduri de punere sub acuzare (impeachment) împotriva unor oficiali ai administrației. Secretarul Apărării, Pete Hegseth, este unul dintre cei care ar putea ajunge în centrul unor astfel de investigații, în contextul războiului cu Iranul.

O eventuală victorie democrată în Senat ar avea consecințe suplimentare. Aceștia ar putea bloca sau întârzia confirmarea persoanelor nominalizate de Trump pentru funcții importante în administrație și în sistemul judiciar.

Totuși, pierderea controlului asupra Congresului nu înseamnă că Trump își pierde automat puterea executivă. El rămâne președinte până în ianuarie 2029 și poate continua să conducă administrația și să emită ordine executive. De altfel, Trump a încercat deja să-și promoveze o parte din agenda politică prin astfel de ordine, ocolind în anumite situații procesul legislativ din Congres. Dacă republicanii își păstrează majoritățile în ambele camere, președintele va avea în continuare o cale mai ușoară pentru adoptarea legilor și implementarea programului său politic.

Rezultatele vor avea implicații și dincolo de ultimii doi ani ai mandatului lui Trump. Pentru republicani, o înfrângere importantă ar putea alimenta discuțiile despre viitorul partidului și despre cine va deveni candidatul prezidențial în 2028. Trump nu mai poate candida pentru un al treilea mandat, astfel că alegerile de astăzi vor oferi indicii despre cât de puternică rămâne influența sa asupra electoratului republican.

Pentru democrați, scrutinul este o ocazie de a demonstra că pot câștiga inclusiv în state considerate tradițional republicane și de a identifica politicienii care ar putea deveni candidați importanți la următoarele alegeri prezidențiale. Printre numele urmărite se numără Jon Ossoff, senatorul democrat din Georgia, și James Talarico, candidat democrat în Texas.

Experții atrag atenția că un alt element de urmărit este reacția lui Trump în cazul unor rezultate nefavorabile. Președintele a pus în repetate rânduri sub semnul întrebării corectitudinea și securitatea alegerilor americane, iar acesta este așteptat să conteste din nou rezultatele, în special în statele în care diferențele dintre candidați vor fi mici.

O eventuală victorie democrată în cel puțin una dintre camerele Congresului ar însemna că ultimii doi ani ai administrației Trump vor fi marcați de o opoziție mult mai puternică, de blocaje legislative și de investigații parlamentare. În același timp, rezultatul va reprezenta un prim indicator important al direcției în care se îndreaptă electoratul american înaintea alegerilor prezidențiale din 2028.

Surse: CNN, BBC, NBC

Foto: Mantas Zilicius / Dreamstime

Echipa Biziday nu a solicitat și nu a acceptat nicio formă de finanțare din fonduri guvernamentale. Spațiile de publicitate sunt limitate, iar reclama neinvazivă.

Dacă îți place ce facem, poți contribui tu pentru susținerea echipei Biziday.

Susține echipa Biziday